Prima trecere de pietoni inteligentă la Brașov

Administratorul public Miklos Gantz a prezentat miercuri, 10 mai 2017, reprezentanţilor mass-media, noul sistem inteligent pentru creşterea siguranţei la trecerile de pietoni. Acesta este amplasat pe b-dul Saturn, la intersecţie cu strada Minerva, şi are două compenente principale: una de iluminat public, care presupune creşterea fluxului luminos din dreptul trecerii în momentul în care senzorii detectează un pieton, şi una de semnalizare cu leduri, care delimitează trecerea pe ambele sensuri, şi care funcţionează tot în cazul în care sunt pietoni.

,,Astăzi a devenit funcţională prima trecere de pietoni inteligentă din Braşov. Este un proiect pilot  derulat de Primăria Braşov în parteneriat cu firma care asigură serviciul de semaforizare în Braşov. Împreună cu reprezentanţii poliţiei rutiere vom monitoriza câteva luni această trecere, pentru a vedea care sunt rezultate, şi în funcţie de acestea, vom vedea dacă putem replica proiectul şi la alte treceri de pietoni. În paralel, continuăm programul de instalare a sistemului de semaforizare a trecerilor de pietoni, cu buton sau cu temporizare. După ce anul trecut am amenajat zece astfel de treceri, anul acesta ne propunem să semaforizăm alte cinci. Totodată, poliţia rutieră ne-a solicitat să instalăm semafor la trecerea de pietoni de pe Calea Bucureşti-L.C. Babeş şi să semaforizăm intersecţia Carpaţilor-Zorilor. Vom înainta comisiei de circulaţie aceste propuneri şi, dacă vor fi avizate, vom încerca sa le amenajăm tot în acest an”, a declarat Miklos Gantz, administratorul public al municipiului Braşov.

Dan Vătăjelu, directorul firmei Flash Lighting Services, care gestionează serviciul de semaforizare în municipiul Braşov, a făcut următoarele precizări: ,,Acest proiect are trei elemente principale destinate creşterii siguranţei pe trecerea de pietoni. Primul este detecţia pietonilor angajaţi în trecere, cu ajutorul senzorilor. Al doilea este iluminatul care se află la nivelul luminanţei căii de rulare, care se află la nivelul iluminatului stradal, iar la detecţia pietonilor, creşte nivelul iluminării verticale, creând un contrast pozitiv. Al treilea element este sistemul de semnalizare luminoasă, montat în carosabil, care este vizibil de la 2 km. Acest sistem, prin elementele inovatoare utilizate, respectiv alimentare prin inducţie, reduce substanţial timpul de intervenţie în cazul apariţiei defectelor. În Europa, acest sistem de iluminat prin inducţie este utilizat doar în Olanda.”

Detalii tehnice ale proiectului pilot de iluminat inteligent la trecerea de pietoni b-dul Saturn – Aleea Minerva.

– Sistemul a fost  executat în doua etape: montare stâlpi, la mijlocul lunii aprilie, şi montare lumini avertizare în carosabil, la sfarsitul lunii aprilie. Execuţia a durat aproximativ 4 zile.

– Sistemul este compus din:

– 2 stâlpi echipaţi cu corpuri de iluminat cu tehologie LED cu putere de 270W şi  lumină albă-rece, amplasaţi de o parte şi de alta a trecerii de pietoni. Fluxul luminos al aparatelor de iluminat este concentrat pe trecerea de pietoni pentru realizarea unui contrast între iluminatul stradal şi zona de traversare;

– 26 markeri luminosi cu tehnologie LED, încastrati în carosabil, cu lumina galbenă intermitentă, pozitionaţi transversal pentru delimitarea zonei de oprire a autovehiculelor şi longitudinal pentru delimitarea sensurilor de circulaţie.

– 2 senzori de mişcare amplasaţi pe stâlpi, pentru detecţia pietonilor care urmează să traverseze.

 

 Mod de funcţionare pe timpul nopţii:

Când nu sunt pietoni angajaţi în traversare, aparatele de iluminat de pe stâlpi sunt aprinse la 60% din totalul fluxului luminos, iar markerii luminoşi din asfalt sunt opriţi. În momentul în care senzorii amplasaţi pe stâlp detectează pietonii care intenţionează să traverseze, aparatele de iluminat îşi cresc fluxul luminos la 100% în mai puţin de o secundă, concomitent cu aprindrea markerilor luminoşi. Acest mod de funcţionare durează cel puţin 30 de secunde sau pe întreaga perioadă în care sunt detectaţi pietonii.  Dacă după 30 de secunde sistemul nu mai sesizează prezenţa pietonilor, revine la starea iniţială.

Pe timpul zilei vor funcţiona, pe acelaşi principiu, doar markerii luminoşi din carosabil.

 

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: