Premieră pentru România: o tabără mobilă dedicată copiilor din mediul rural

Un proiect inedit dedicat copiilor din mediul rural a luat startul ieri, la Brașov: Caravana Bucurie în Mișcare, prima tabără mobilă organizată vreodată în România, la care participă gratuit 20 de copii din mediul rural, din comunele Cărpiniș – județul Timiș, Ciolpani – Ilfov, Lipovăț – județul Vaslui, Satu Nou – județul Bacău și Todireni, județul Neamț.

Tabăra se desfășoară în rulote, pe parcursul a patru zile (și trei nopți), prin Transilvania, ajungând în orașe precum Brașov, Făgăraș, Deva, Sighișoara. Proiectul aparține asociației clujene 11even, care derulează și proiectele Bucurie în Mișcare și Creatori de viitor, și este organizat cu sprijinul Kaufland România și Haff – Închirieri rulote și auto-rulote.

De ce s-a născut acest proiect? „Am avut alături de noi, în această primăvară, peste 1300 de copii din mediul rural, în cadrul festivalurilor Bucurie în Mișcare. Am fost impresionați de pofta lor de viață, de dorința lor de a vedea și de a învăța lucruri noi. Ne-au marcat în schimb poveștile triste care răzbăteau aproape din fiecare grup participant. Așa s-a născut Caravana Bucurie în Mișcare, un proiect care-și propune să ofere câtorva dintre acești copii o aventură extraordinară, a descoperirii și a învățării!”, explică Ovidiu Neamțu, director al Asociației 11even și fondator al programului Bucurie în Mișcare.

Pe parcursul taberei, copiii, selectați în funcție de situația familială, dar și de rezultatele la învățătură, vor vizita locuri dintre cele mai diverse: Plantariu și Grădina Zoologică din Brașov, Teatrul Gong din Sibiu, Cetatea Devei, vor participa la ateliere despre inteligența emoțională și  despre igienala o clinică stomatologică, vor trăi experiențe inedite într-un studio de televiziune și în fiecare dintre parcurile în care va campa Caravana și se vor distra în parcuri speciale, precum Arka Indoor Park Sibiu și Aqualand Deva.

Kaufland România, care finanțează de câțiva ani proiectele Asociației 11even, s-a alăturat cu entuziasm și acestui proiect: ”Într-o lume perfectă toți copii au acces la aceleași resurse. Într-o lume în care unii copii nu au posibilitatea să iasă din comunitățiile lor, să aibă parte de experiențe inspiraționale, între învățare și distracție, acolo ne asumăm noi responsabilitatea de a îndrepta puțin lucrurile”, spune Katharina Scheidereiter, CSR manager, Kaufland România.

„Ne-am alăturat proiectului cu mare drag, pentru că oferă copiilor nu doar bucurie de moment, ci și o altă perspectivă asupra lumii din jur. O călătorie cu autorulota e adesea magică pentru că vezi drumul altfel, de undeva de mai sus, nu mai simți denivelări și gropi, parbrizul îți deschide un orizont mai larg, mai luminos. Totul pare mai frumos, mai intens, mai posibil. Iar copiii merită să descopere că așa este și viața, că există opțiuni și posibilități, că există magie și că pot alege să meargă pe orice drum, cu curaj și curiozitate. Indiferent de supărările de acasă, de contextele deosibite, copiii au capacitatea să fie extraordinari. Și e de datoria noastră să-i ajutăm să nu uite asta niciodată”, spune și Lucian Petre, coordonator marketing Haff.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: