Smiley face

Polițiștii locali verifică platformele de deșeuri din Brașov

Poliția Locală Brașov intensifică acțiunile de control în zonele platformelor de deșeuri din cartierele orașului. Vorbim despre TOATE locurile special amenajate pentru aruncarea reziduurilor menajere! Astăzi, a fost verificată situația din Tractorul și Scriitorilor.

Pentru aceaste acțiuni punctuale – verificări ce sunt făcute în mod curent – a fost concentrată o mare parte a efectivelor de polițiști locali, care au urmărit exclusiv acest aspect. Atenția polițiștilor locali este îndreptată atât spre operatorii de salubritate, dar și spre brașovenii care, încă nu au înțeles că nu este civilizat ca, din lene sau comoditate, să își abandoneze mizeria lângă platforma de gunoi. Cu această ocazie, polițiștii locali au stat de vorbă cu cetățenii din cartiere și le-au reamintit de existența Campaniei PĂSTREAZĂ-ȚI ORAȘUL CURAT!, solicitându-le, din nou, sprijinul în momentul în care observă că sunt persoane care încalcă aceste reguli de bun simț și aruncă gunoaiele la întâmplare, producând astfel un real disconfort tuturor vecinilor.

Așadar, astăzi, Tractorul și Scriitorilor au fost cartierele verificate la sânge, însemnând că a fost inspectată starea fiecărei ghene de gunoi. Menționăm că s-au constatat în teren deficiențe mari din acest punct de vedere. În aceste situații operatorul de salubritate a fost chemat de polițiștii locali la fața locului și i s-a solicitat să ridice acumulările de deșeuri, dar a și fost atenționat că va fi sancționat cu prima ocazie în care vor fi depistate alte deficiențe de acest gen. Acțiunile vor continua în zilele următoare, pe o perioadă nedeterminată și pe cartierele Bartolomeu, Astra, Noua și Valea Cetății.

Nu e mai puțin adevărat că am constatat faptul că au fost identificate ghene de gunoi igienizate și curate pe interior, unde cetățeanul a fost prins în flagrant în momentul în care, din comoditate, și-a abadonat gunoiul lângă platformă. Polițiștii locali i-au atras atenția și l-au sfătuit să folosească cu încredere containerele.

Mai menționăm faptul că, până acum au fost aplicate, conform HCL 149/2017,  450 de sancțiuni în valoare totală de 180.000 de lei pentru depozitarea gunoaielor în alte spații decât pe platformele de gunoi, dar și celor care au fost surprinși că scotoceau prin containere.

 

Director executiv

Nicolae ALDEA

 

 

 

 

                       Compartiment Comunicare Publică

Purtător de cuvânt

                                                      Anca LĂUTARU

Leave a Reply

%d bloggers like this: