Politia Montana a aplicat sanctiuni de peste 76000 de lei in Poiana Brasov

Peste 76.000 de lei. Este cuantumul sancțiunilor pe care le-au aplicat polițiștii locali în Poiana Brașov. Vorbim despre Compartimentul Poliție Montană din cadrul Serviciului Organizare Misiuni, noua structură care acționează exclusiv în stațiune din noiembrie 2017. Cele 220 de amenzi emise de agenți au fost date pentru nereguli depistate la regimul disciplinei în construcții, publicitate ilegală, comerț, protecția mediului. De asemenea, au fost penalizați și șoferii indisciplinați care au parcat, oprit sau au staționat în alte locuri decât în cele special amenajate, blocând astfel circulația sau punând în pericol viața turiștilor din stațiune.

O activitate intensă, desfășurată de unitatea de poliție locală ce deservește Poiana, a fost cea legată de prevenția accidentelor de pe pârtie. Cu această ocazie, în acest sezon au fost aplicate sute de avertismente pe această linie de muncă. Astfel, împreună cu reprezentanții Serviciului Public Salvamont, agenții de la Locală au desfășurat de la începutul anului o campanie amplă de informare a iubitorilor sporturilor de iarnă, cu privire la principiile cuprinse în Regulamentul de conduită pentru schiori/snowboarderi pe domeniul schiabil al Municipiului Brașov. Acest document, ce a intrat în vigoare în 3 ianuarie 2018, reprezintă o premieră națională (este singul normativ de gen cu caracter obligatoriu) și a fost legiferat de aleșii locali. Așadar, aceștia au reglementat activitatea de agrement, incluzând și sancțiuni pentru încălcarea ori nerespectarea dispozițiilor legale, în ideea dezvoltării la Brașov a unui turism civilizat și European.

Cele două structuri – Serviciul Public Salvamont și Poliția Locală, prin Compartimentul Poliție Montană, care funcționează din noiembrie 2017- au colaborat îndeaproape pentru a-i informa pe turiști, dar și pe cei peste 130 de instructori/monitori de schi, care aveau în grijă copii, cu privire la Decalogul schiorului – un document care prezintă principiile de conduită pentru evitarea accidentelor de pe pârtii și din zonele de agrement destinate sporturilor de iarnă.

Leave a Reply

%d bloggers like this: