Peste 20.000 de tone de deșeuri s-au evaporat la Brașov. Cum a fost posibil?

Senatorul USR Brașov Allen Coliban, președinte al Comisiei de Mediu din Senatul României, s-a întâlnit joi, 9 noiembrie, cu reprezentanții Consiliului Județean Brașov și cei ai Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ISO Mediu (ADI ISO Mediu), structura asociativă care trebuie să implementeze Strategia Integrată de Gestionare a Deșeurilor în Județul Brașov. Întâlnirea a făcut parte dintr-un demers al Comisiei de Mediu din Senatul României, care efectuează o anchetă a managementului deșeurilor în România, în contextul în care, în această perioadă, este în dezbatere publică Planul Național pentru Gestionarea Deșeurilor (PNGD).

„La nivelul Comisiei pentru Mediu din Senat, am inițiat o anchetă parlamentară care se ocupă de managementul deșeurilor în România. Contextul în care a fost inițiată această anchetă este, în primul rând, unul strategic, pentru că vorbim de Planul Național de Gestionare a Deșeurilor (PNGD), care este în consultare publică, și este un moment important pentru a cristaliza o opinie la nivelul Parlamentului și a veni cu ea, ca feed-back, către ministerul mediului. Totodată, problema deșeurilor este una care a adus România în situație de infringement, iar în cadrul acestei anchete, ne-am propus să abordăm atât cazurile de neconformitate, cât și pe cele de perspective ulterioare. Studiem și depozitele conforme, tranziția la o economie circulară, colectarea selectivă și alte aspecte importante în ceea ce privește managementul deșeurilor ”, a declarat senatorul Allen Coliban.

În cadrul acestui demers, au fost organizate evaluări în teren în mai multe județe, printre care Cluj, Bistrița-Năsăud, Suceava, Buzău, dar și la Brașov. „Brașovul, este, din păcate, una dintre «oile negre» în sistemul de management al deșeurilor în România. Știm foarte bine, avem cele șase depozite neconforme care trebuie închise, la care se adaugă cel de la Rupea, unde s-a sistat depunerea deșeurilor în cursul acestei veri. Toate aceste gropi trebuie închise respectând o procedură, iar acesta a fost principalul subiect al discuțiilor purtate la Consiliul Județean Brașov. Din datele culese în urma acestei discuții, din păcate, dacă ne raportăm la alte județe, există o întârziere. Noi, acum, la Brașov suntem în faza în care a fost lansată licitația pentru elaborarea Strategiei Integrate de Management al Deșeurilor. Dacă ne comparăm cu cele mai avansate județe, de exemplu Bistrița Năsăud sau Argeș, ei au deja celulele de depunere a deșeurilor funcționale și rampe amenajate, adică vorbim de un sistem care deja se implementează. Există, totuși, semnale pozitive că, în județul Brașov, tot acest proces va fi unul destul de rapid, existând interes și colaborare din acest punct de vedere”, a explicat Allen Coliban.

Totuși, la nivelul județului, au fost identificate și mai multe probleme. Pe lângă întâlnirea de la Consiliul Județean, senatorul Allen Coliban a făcut și o vizită la depozitul ecologic Fineco, care este singura groapă conformă din județ, la care s-a deschis celula trei de depozitare, primele două fiind în procedură de închidere. „Când am discutat cu reprezentanții unităților administrativ teritoriale din județul nostru, mi s-a spus că depozitul de la Brașov este singurul loc în care pot depune deșeurile. O cantitate mică poate fi dusă și la fabrica de la Hoghiz, unde există o instalație de valorificare energetică a acestora, dar aceasta este irelevantă, raportată la cantitățile totale din județ. De la Fineco am solicitat o situație privind cantitatea de deșeuri depusă și, comparând aceste date cu cifrele prezentate în Planul Național de Gestionare a Deșeurilor, a rezultat că, la nivelul întregului județ, lipsesc undeva la 20.000 de tone anual. Dacă ne raportăm la valoarea de 0,7 kg/persoană/zi, care este media în PNGD (care, din punctul meu de vedere, este subevaluată, având în vedere că la a nivelul Uniunii Europene, mediile pot fi chiar și duble), rezultă că Brașovul ar trebui, strict pe partea de deșeuri, să producă undeva la 140.000 de tone anual. Cantitatea totală de deșeuri depusă anul trecut la Fineco este însă de 121.370 de tone. Întrebarea logică este: unde este diferența de aproximativ 20.000 de tone. La această întrebare suntem datori cu toții să găsim un răspuns. După cum știți, încă din vara acestui an, USR Brașov a demarat proiectul «Harta deșeurilor» prin care, cu ajutorul cetățenilor, se identifică zone de depozitare ilegală de deșeuri. Ne propunem ca, în continuare, să sesizăm Comisariatului Județean Brașov al Gărzii Naționale de Mediu și celorlalte instituții cu atribuții în acest sens toate situațiile identificate”, a explicat senatorul Allen Coliban.

Cele mai mari diferențe între cantitățile de deșeuri depuse și cele prevăzute în PNGD se înregistrează în municipiul Făgăraș, care a depus anul trecut 475 de tone de deșeuri la depozitul Fineco, în condițiile în care, în conformitate cu datele din PNGD, ar fi trebuit ca această localitate să „producă” 8.000 de tone. „Am centralizat datele din mediul urban și așteptăm să le centralizăm și pe cele din mediul rural. De asemenea, vom solicita date și de la depozitele din județele Covasna și Sibiu, pentru că cel puțin orașul Victoria depune o parte din deșeuri în județul Sibiu. La nivelul unui an, conform statisticilor din PNGD, orașul Victoria nu produce decât undeva la 1.800 – 2.000 de tone”, a mai spus senatorul.

„Vom aborda această problemă și în Parlamentul României, pentru că este esențial să avem o trasabilitate a întregului flux al deșeurilor. La ora actuală avem doar date care provin de la poarta depozitelor, dar ar trebui să urmărim aceste cantități de la sursă până la depozitare, pentru că doar în aceste condiții am putea vorbi de economie circulară și transformarea deșeurilor în resurse”.

Analiza comparativă a depunerii deșeurilor menajere în orașele din județul Brașov
Unitate administrativ-teritorială Populație Cantitate calculată conform PNGD – tone Cantitate depusă în anul 2016 la depozitul Fineco – tone
Total Județ BRAȘOV 549.217 140.324,94 121.370
MUNICIPIUL BRASOV 253.200 64.692,60 66235
MUNICIPIUL CODLEA 21.708 5.546,39 6237,82
MUNICIPIUL FAGARAS 30.714 7.847,43 475
MUNICIPIUL SACELE 30.798 7.868,89 11006,19
ORAS GHIMBAV 4.698 1.200,34 3017,48
ORAS PREDEAL 4.755 1.214,90 1639
ORAS RASNOV 15.022 3.838,12 4462,62
ORAS RUPEA 5.269 1.346,23 Nu depune la Fineco
ORAS VICTORIA 7.386 1.887,12 Nu depune la Fineco
ORAS ZARNESTI 23.476 5.998,12 5413,22

Leave a Reply

%d bloggers like this: