Peste 1.500 de braşoveni şi-au susţinut eroii la Cursa cu obstacole a comunităţii

Ieri, 11 iunie, a avut loc cea de-a patra ediţie a Braşov Heroes – Cursa cu obstacole a comunităţii. La start s-au numărat 834 de alergători, iar în total evenimentul a atras peste 1.500 de braşoveni în zona forestieră şi în zona de agrement a lacului Noua, veniţi să încurajeze alergătorii şi să cunoască proiectele înscrise. Donaţii pentru proiecte încă se mai pot face, până la data de 30 iunie.

 

Dintre totalul de 834 de alergători care s-au prezentat la start, cursa individuală a numărat 159 de alergători, cele 63 de echipe înscrise au însumat 271 de alergători, iar cele 150 de familii care au fost strânse laolaltă au cuprins un număr de 404 alergători. Dintre aceştia, nu mai puţin de 219 participanţi au fost copii. Anul acesta, am avut chiar şi doi participanţi din categoria de vârstă sub un an.

 

Suma totală care s-a strâns în urma întregului eveniment, atât din donaţii, cât şi din taxa de participare, a fost de peste 125.000 de lei. Din aceştia, 51.000 de lei reprezintă taxele de alergare, 35.000 de lei donaţii individuale şi 40.000 de lei contribuţia companiilor. Numai în ziua evenimentului, peste 11.000 de lei au fost strânşi (aproximativ 6.000 de lei în urma donaţiilor realizate de către braşoveni şi aproximativ 5.000 de lei în urma achitării taxelor de participare, de către alergători). 90% din donaţie va merge către cauza înscrisă, ca şi 50% din taxa de alergare. Diferenţa acoperă costurile de organizare şi administrative pe perioada desfăşurării campaniei Braşov Heroes.

 

„Evenimentul este unul important pentru Braşov deoarece reprezintă un exerciţiu de responsabilitate socială. El este făcut de oameni, pentru oameni. Ceea ce încercăm să facem prin Braşov Heroes este să stimulăm braşovenii să privească lumea mai presus de propria lor bunăstare. Proiectul este valoros pentru că au participat peste 200 de copii, care au ocazia să înveţe de mici să ofere ajutor celorlalţi şi să se implice activ la binele comunităţii”, precizează Flavia Stamate, coordonator de comunicare al Fundaţiei Comunitare Braşov.

În urma susţinerii primite de la eroii de Braşov, 8 dintre cele 11 cauze înscrise au reuşit să-şi depăşească obiectivul. Încă 3 cauze mai au nevoie de susţinere şi donaţii pentru a-şi putea pune în practică proiectul. Ambasadorul cu cele mai bune rezultate a fost Simona Ivăncescu, ambasadoare a Asociaţiei pentru Dezvoltare Durabilă şi Integrare Profesională, care a reuşit să strângă aproape 4.000 de lei până acum şi-şi propune să nu se oprească aici.

 

Viceprimarul Braşovului, Costel Mihai, s-a alăturat şi el eroilor de Braşov. Acesta a precizat că şi-a dorit să se numere printre alergători în acest an, alături de cei doi nepoţi ai săi, însă, din motive obiective, acest lucru nu a putut fi posibil. Totuşi, acesta a fost prezent la eveniment şi a donat 1.000 de lei pentru asociaţia Arcadia Braşov.

 

„Braşov Heroes este un eveniment foarte important pentru oraşul nostru, pentru că aduce locuitorii oraşului mai aproape unii de alţii şi reuşeşte să creeze o comunitate unită de dorinţa de a face bine. Am ales să susţin şi eu o cauză, pe cea a Asociaţiei Arcadia Braşov, deoarece cred că este foarte important să susţinem familia. Acest proiect doreşte să creeze un prilej pentru familii de a petrece un timp de calitate împreună, ceea ce devine din ce în ce mai rar în ziua de astăzi, iar acest lucru mi-a atras atenţia”, a spus viceprimarul.

 

În punerea în practică a evenimentului, organizatorii au fost ajutaţi de un număr de aproximativ 100 de voluntari. Aceştia s-au asigurat că fiecare lucru este la locul său, astfel încât participanţii să aibă parte de o experienţă minunată, aşa cum merită nişte eroi veritabili.

 

O surpriză emoţionantă a acestei ediţii a venit din partea unui fost beneficiar al Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Braşov. După ce, cu ani în urmă, chiar el a fost ajutat în recuperare de către specialiştii de la centru, astăzi a alergat pentru această cauză, pentru a da înapoi puţin din binele care i-a fost făcut lui şi pentru a se asigura că şi alte persoane ca şi el vor cunoaşte bucuria recuperării.

 

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: