Smiley face

Perform(d)ance – dansul contemporan activează scena brașoveană

Perform(d)ance – Zilelele dansului contemporan la Brașov, eveniment aflat la a doua ediție, invită publicul la trei spectacole vibrante, o expoziție de fotografie și o petrecere animată de un performance. Prima ediție s-a bucurat de mult interes din partea publicului, iar evenimentul a primit distincția pentru cel mai bun debut la Premiile Anului în Cultură la Brașov.

Anul acesta organizatorii propun un program care ilustrează pe deplin ideea de performance, adică un spectacol care comunică prin dans, discurs vorbit, muzică și artă multimedia. Temele explorează identitatea umană cu fațetele sale de putere și vulnerabilitate, care face față istoriei, presiunilor sociale și sentimentelor.

Heterocromia” este un spectacol dinamic și emoțional, susținut de elemente multimedia. Autoarele spun despre “Nu toți sunt eroi” că este un spectacol care se articulează prin tensiune şi dialog cu bunicii dispăruţi, unul evreu și celălalt legionar, în care se întretaie interpretările cele mai personale cu imagini marcante din inconştientul colectiv. În program este invitat un spectacol din Germania, LEVIAH, care discută despre efectul proceselor politice asupra psihicului individului. Toate spectacolele vor avea loc la Centrul Cultural Reduta în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, de la orele 19.00.

Anul acesta, perform(d)ance salută eforturile unor artiste brașovene. Orsolya Balint va prezenta o expoziție de fotografie cu instantanee surprinse în timpul unor spectacole de dans contemporan. Anamaria Guguian va prezenta publicului “Migdalii înfloriți”, un performance dansant, alături de un colectiv de dansatori amatori, grupați sub denumirea “IDanceYou”. Evenimentul de la Visssual va fi animat apoi de apreciatul DJ local Alexander Silvermountain.

Cei interesați să aprofundeze dansul contemporan prin practică sunt invitați la workshopul derivat din spectacolul “Nu toți sunt eroi”, alături de Cristina Lilienfeld și Smaranda Găbudeanu. O parte din cele 15 locuri sunt deja ocupate de amatorii interesați.

Roxana Florescu, director al Centrului Cultural German Brașov, spune în calitate de organizator al evenimentului: “Popularitatea dansului contemporan nu este doar o tendință germană, ci una internațională. Chiar și în condiții grele, dansul contemporan se extinde tot mai mult și dezvoltă forme tot mai complexe, este dornic să experimenteze, poate chiar mai mult decât în teatru. Vedem de la spectacole minimaliste la performance-uri complexe, toate având aceeași trăsătură comună, și anume capacitatea de auto-organizare, care le permite să facă din puțin mult. Ceea ce este o constrângere, adică lipsa de finanțare instituționalizată, este în același timp un mare atu: permite companiilor sau artiștilor independenți să fie experimentali, să exploreze noi forme și nu se supune nici unui fel de rigori sau cenzură.”

Accesul la spectacole costă 20 de lei pe seară, iar biletele se pot achiziționa de la sediul Centrului German de pe strada Lungă nr. 31 zilnic între orele 9.00 și 19.00 sau online de pe site-ul Bilete.ro, la adresa https://www.bilete.ro/zilele-dansului-contemporan-la-brasov

perform(d)ance – Zilele dansului contemporan la Brașov este un proiect cultural co-finanțat din bugetul Municipiului Brașov. Bugetul total al evenimentului se cifrează în jur de 90 de mii de lei lei, iar contribuția din bugetul municipiului Brașov este de 71 480 lei.

Proiectul este organizat de Centrul Cultural German Brașov, în parteneriat cu Institutul Goethe, Centrul Cultural Reduta și Visssual.

Sponsori: Premium Aerotech, Accenture

Parteneri media: ADZ, Karpaten Rundschau, Zile și Nopți, Magic FM, Feeder

Mai multe detalii: http://www.ccgbv.ro, https://www.facebook.com/events/1883716131713403/

Contact PR Alina Floroi: 0722 619 960, alina.floroi@gmail.com

Program:

perform(d)ance

Zilele dansului contemporan la Brașov

26-28 octombrie 2018

 

Centrul Cultural Reduta

 

Nu toți sunt eroi

26 octombrie, ora 19.00

Cristina Lilienfeld, Smaranda Găbudeanu

PETEC

Autoarele caută răspunsuri legate de lupta pentru libertatea de exprimare şi rezistenţă în contexte de cenzură şi teroare politică.

 

LEVIAH

27 octombrie, ora 19.00

Reut Shemesh

Germania

Spectacol nerecomandat celor sub 16 ani

LEVIAH prezintă efectul proceselor politice asupra psihicului, în contextul urmării stagiului militar în armata israeliană de către femei.

 

Heterocromia

28 octombrie, ora 19.00

Oana Mureșan, Cătălin Mardale

Fabrica de pensule

Un univers multimedia în care corpurile se intersectează și își caută noi dimensiuni, în care libertatea mișcărilor îi conduce pe performeri să se transforme.

—————————————————————————————————–

Performance-party

„Migdalii înfloriți”

27 octombrie, ora 21.00

Visssual, strada Fabricii

Intrare liberă

O propunere coregrafică marcată de umanitate, în toată frumusețea și contradicția sa, care grupează alături de Anamaria Guguian dansatori amatori din Brașov.

 

Expoziție de fotografie – Orsolya Balint

26-28 octombrie

Centrul Cultural Reduta

Orsolya Balint este o artistă care preferă să zăbovească mult asupra unui subiect până ajunge să îl cizeleze la dimensiunea dorită.

DESCRIERE EVENIMENTE

Nu toți sunt eroi

26 octombrie, ora 19.00

Centrul Cultural Reduta

 

Autoarele spun despre “Nu toți sunt eroi” că este un spectacol care se articulează prin tensiune şi dialog cu bunicii dispăruţi, unul evreu și celălalt legionar, în care se întretaie interpretările cele mai personale cu imagini marcante din inconştientul colectiv. Este zona în care ele găsesc propriile răspunsuri legate de lupta pentru libertatea de exprimare şi rezistenţă în contexte de cenzură şi teroare politică, încă foarte prezente sub alte forme şi acum.

Lucrăm cu ideea de întregire la nivel personal care provoacă publicul spre chestionarea propriilor „rădăcini”, a propriei stabilități și hrane emoționale. Dincolo de a spune istoriile bunicilor noștri cu aspectele lor eroice și banale, povești despre luptă și supraviețuire, „Nu toți sunt eroi” este despre un proces de integrare a unui trecut, proces care are loc în faţa publicului.” (Cristina Lilienfeld si Smaranda Găbudeanu)

 

 

De/cu: Cristina Lilienfeld şi Smaranda Găbudeanu

Sunet & live electronics: Marian Cîtu

Light design: Alexandru Bibere

Durata: 50’

Producător: PETEC (Asociaţia Pentru Teatru şi Carte) Co-Producător: Colectiv A

 

 

LEVIAH

27 octombrie

Centrul Cultural Reduta

Ora 19.00

 

LEVIAH este o biografie vizuală despre vulnerabilitate, putere și lipsă de putere.

Coregrafa Reut Shemesh împărtășește o serie de amintiri din timpul său în armata israeliană și propune conștientizarea unui fenomen care nu a fost adesea discutat: dificultățile emoționale și disperarea pe care soldații de sex feminin o au în posturile de la baza ierarhiei. Multe femei suferă de o pierdere de control, de tulburări de alimentație și sunt victimele hărțuirii sexuale.

Lucrarea testează granițele dintre vulnerabilitate și control, trecerea de la stadiul uman la cel mecanic și coliziunea dintre prezent și trecut.

LEVIAH aduce în lumină efectul proceselor politice asupra psihicului individului.

În 2016 LEVIAH a câștigat Premiul orașului Köln pentru teatru și dans și premiul publicului la Festivalul de dans contemporan 638 KiloTanz / D-Essen.

“Spectacolul LEVIAH este mare, întunecat, curajos, personal, dar nu privat. Reut Shemesh permite dansului să se ocupe de arta de a trata vulnerabilitatea fără a descrie victima ca fiind mică și neputincioasă ” M. Suchy Tanz Magazine, August 2016

 

Coregrafie, text: Reut Shemesh

Dans și concepție: Hella Immler și Reut Shemesh

Muzică: Simon Bauer

Lumini și filmări: Ronni Shendar

Costume: Dario Mendez Acosta

Dramaturgie: Daniel Radmacher

Producție: Sabina Stücker

Financiar: Bela Bisom/ transmission

 

Heterocromia

28 octombrie

Ora 19.00

Centrul Cultural Reduta

 

Heterocromia este un spectacol dinamic și emoțional, susținut de elemente multimedia.

Ne putem imagina o minte exclusiv vizuală, dar niciodată o minte auditivă, tactilă sau gustativă. Văzul satisface nevoia noastră de sens, prin simpla sa acțiune: vedem forme, contururi, configurații. Ne creăm un univers în care corpurile se intersectează și își caută noi dimensiuni, în care libertatea mișcărilor îi conduce pe performeri să comunice, să se privească, să se transforme.

 

Concepție: Oana Mureşan, Cătălin Mardale

Dansatori: Vladimir Călin, Iuliana Danciu, Sergiu Diţă, Oana Mureşan

Coregrafie: Oana Mureşan

Regie: Cătălin Mardale

Dramaturgie: Lorena Copil

Muzică: Vladimir Călin

Proiecţie video: Andra Salaoru, Vladimir Călin

Parteneri:Fabrica de Pensule, Centrul Național al Dansului

 

Workshop cu Cristina Lilienfeld și Smaranda Găbudeanu

Derivat din construcția spectacolului “Nu toți sunt eroi”

27.10, ora 12.00

Centrul Cultural Reduta

 

Cum am putea să ne explorăm performativ rădăcinile?

Plecând de la temele abordate în spectacolul “Nu toți sunt eroi”,  Cristina Lilienfeld și Smaranda Găbudeanu au creat un atelier care tratează felul în care fiecare dintre noi a încorporat istoria personală și familială. Printr-o mixtură de exerciții inspirate din tehnicile care au stat la baza construcției spectacolului, participanții vor plonja în propriile corpuri și le vor lăsa să creeze și să se exprime într-un cadru cât mai susținător.

Câteva elemente cu care vor lucra sunt: conectarea la propriul corp prin diferite abordări somatice ale dansului contemporan, relaționare și conexiune cu grupul, exerciții de scriere – art terapie și transformare a acestora în instrumente de creație.

 

Atelierul urmărește să exploreze răspunsuri la întrebările: Ce parte din interiorul meu vrea să se exprime? Pentru ce nu este târziu în viața mea? Cum mă afectează “moștenirea” familiei mele? Care este răspunsul corpului meu la tensiunile politice și sociale actuale?

Cu cine:

 

CRISTINA LILIENFELD a studiat coregrafia și psihologia căutând în permanență punctul în care cele două discipline se întâlnesc.

SMARANDA GĂBUDEANU și-a început educația formală prin studii de actorie și mânuire de păpuși și marionete și a continuat cu dans contemporan și cu vizite în medii artistice diverse.

 

Performance party

„Migdalii înfloriți”

27.10, ora 21.00

Visssual

 

La vârsta de doar 27 de ani, Albert Camus, proaspăt laureat Nobel scria eseul Migdalii Înfloriți, în replică la grozăviile ce se întâmplau la nivel global în contextul celui de-al Doilea Război Mondial:

Încă nu ne-am depășit condiția, dar totuși o cunoaștem mai bine. Știm că trăim în contradicție, dar știm și că trebuie să refuzăm această contradicție și să facem ceea ce este necesar pentru a o reduce. Sarcina noastră este să găsim acele câteva principii care vor calma neliniștea infinită a sufletelor libere.”

Migdalii înfloriți este un spectacol de dans contemporan care reacționează atmosferic la mediul social actual. Un performance despre cum se simte acum într-un context global paradoxal. Cum să nu sucombi ? Cum să îți păstrezi speranța  și să înflorești în mijloc de iarnă, la fel ca migdalii? O propunere coregrafică marcată de umanitate, în toată frumusețea și contradicția sa, care grupează alături de Anamaria Guguian dansatori amatori din Brașov.

 

Coregrafia: Anamaria Guguian

Cu: Orsolya Balint, Roxana Davidov, Iulia Teodora Florea, Anamaria Guguian, Ioana

Mitrică, Alina Mohorea, Sorin Neculae, Tudor Petrican, Alina Porumb

 

 

Expoziție de fotografie – Orsolya Balint

26.10-28.10, Centrul Cultural Reduta

 

Orsolya Balint a susținut de-a lungul timpului evenimentele legate de dans contemporan în Brașov prin realizarea de fotografii. Această practică durează deja de peste cinci ani, timp în care Orsi a reușit să își creeze un stil personal, recognoscibil, caracterizat de subtilitate și o atmosferă eterică.

Provocarea principală pentru Orsi este cum să fie foarte apropiată de un subiect, fără să fie simțită și să deranjeze acțiunea de pe scenă.

Acoperirea spectacolelor din capitală i-a adus aprecierea artiștilor de acolo și posibilități noi de colaborare și exprimare.

Orsolya Balint este o artistă care preferă să zăbovească mult asupra unui subiect până ajunge să îl cizeleze la dimensiunea dorită. Ea a absolvit fotografia în cadrul Universitității de Artă și Design din Cluj Napoca și continuă să lucreze în Brașov și este o colaboratoare apreciată a evenimentelor culturale din Brașov.

Leave a Reply

%d bloggers like this: