Pantofi și rechizite pentru elevii din Feldioara

“Pași spre viitor – Shoes for School”, ediția 2019.

Vă invităm în data de 04.09.2019 la ora 15:30 la Casa de Cultură Feldioara, unde compania Miele, în parteneriat cu Primăria Feldioara desfășoară cea de-a șaptea ediție a campaniei de responsabilitate socială intitulată „Pași spre viitor – Shoes for School ”.

 

Anual, în cadrul proiectului „Pași spre viitor – Shoes for School” reușim să avem un aport la primii paşi spre viitorul copiilor, dăruind fiecarui elev care începe clasa pregătitoare și clasa întâi câte o pereche de pantofi de calitate și rechizitele școlare necesare. Ne propunem astfel să îi încurajăm să meargă la şcoală, deoarece considerăm că educaţia este o bază a viitorului societătii.

 

Condițiile materiale și apartenența socioeconomică nu trebuie să constituie piedici în accesul copiilor la educaţie.  Totodată, baza formării temeinice trebuie pusă încă din anii şcolii primare și din acest motiv ne îndreptăm în fiecare an atenția și sprijinul înspre elevii la început de drum.

Aceasta a devenit o cauză la a cărei susținere contribuim constant și activ pentru ca educația să devină o prioritate națională.

 

De acest proiect beneficiază anul acesta 62 de copiii din Feldioara, Rotbav și Colonia Reconstrucția.

Proiectul este realizat în parteneriat cu Primăria Feldioara.

 

Această campanie este deja tradiţie pentru noi, fiind la cea de-a șaptea ediţie și reprezentând unul din modurile în care înțelegem să aducem un plus de valoare comunităţii căreia îi aparţinem.

 

Alexander Klein – Director General, Miele Tehnica

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: