(P) Când se colectează deșeurile reciclabile din zonele administrate de Comprest, în municipiul Brașov (FOTO)

* Colectarea separată a deșeurilor este obligatorie, iar nerespectarea acestei prevederi poate duce la aplicarea unui tarif până la de trei ori mai mare față de cel plătit pentru colectarea corectă.

Începând din acest an, compania de salubritate Comprest a extins proiectul de colectare a deșeurilor reciclabile, astfel încât sistemul să fie cât mai accesibil pentru brașoveni, indiferent dacă aceștia locuiesc la bloc sau la casă. Astfel, în zonele de blocuri au fost suplimentate sistemele de tip clopot pentru colectarea separată a deșeurilor reciclabile, iar din 1 ianuarie, brașovenii care locuiesc în zonele de case, unde operează compania brașoveană, primesc saci colorați speciali, respectiv galbeni, pentru colectarea plasticului, albaștri, pentru hârtie și verzi, pentru sticlă. Conform OUG 74/2018, care modifică legislația privind regimul deșeurilor, dar și modalitatea de gestionare a ambalajelor și deșeurilor de ambalaje, colectarea separată a deșeurilor este obligatorie, iar nerespectarea acestei prevederi poate duce la aplicarea unui tarif până la de trei ori mai mare față de cel plătit pentru colectarea corectă.

Zile diferite pentru colectarea din fiecare cartier

Ținând cont de aceste aspecte legislative, toți brașovenii care locuiesc la case în zona administrată de Comprest pot colecta separat deșeurile reciclabile, acestea fiind colectate de două ori pe lună, direct de la poartă. Colectarea se face cu autovehicule speciale, în a doua și a patra săptămână, pe zile, în funcție de cartier, în conformitate cu graficul stabilit împreună cu reprezentanții Primăriei Brașov.

Astfel, brașovenii care locuiesc în zona de case din Bartolomeu pot scoate la porți sacii cu deșeuri reciclabile în zilele de luni. Cei care locuiesc în Tractorul, marțea, în Stupini, miercurea, în zonele de case de pe Codrii Cosminului, Gării, Fundătura Hărmanului, Timiș – Triaj, joi, în Florilor și Craiter, vinerea, iar în zona Brașovul Vechi, rămâne stabilită ziua de sâmbătă pentru colectare. Sacii de colectare sunt distribuiți atât prin intermediul personalului de pe mașinile de colectare, cât și de la casieria de pe strada Vlad Țepeș, unde sunt de altfel distribuite și pliante de informare cu privire la programul de colectare, precum și informații cu privire la modul în care trebuie făcută corect reciclarea.

Colectarea reciclabilelor din zonele de blocuri

De altfel, în cele opt zone de blocuri administrate de către compania brașoveană Comprest, au fost amenajate încă de anul trecut 57 de puncte de colectare dotate cu recipiente speciale pentru deșeurile reciclabile. Amplasarea acestora a fost decisă, în funcție de necesități, împreună cu reprezentanții serviciului de specialitate din cadrul Primăriei Brașov. În zonele de blocuri, colectarea se face de mai multe ori pe săptămână: plasticul de la toate cele 57 de puncte de colectare se ridică în zilele de luni, miercuri și vineri; hârtia, marți, joi și sâmbătă, iar sticla în zilele de miercuri.

Unde ajung deșeurile reciclabile

Deșeurile reciclabile colectate de la brașoveni ajung în stația de sortare amenajată la rampa ecologică de depozitare.Stația de sortare are o capacitate medie de prelucrare a deșeurilor de 150 tone pe zi, iar linia tehnologică separă fracția umedă de cea uscată, din deșeurile aduse la rampă. După recuperarea

reciclabilelor, acestea sunt ambalate în baloți și predate unor companii de reciclare specializate în vederea reintroducerii materialelor recuperate în circuitul de producție.

Cu stimă,

Echipa de comunicare a SC Comprest SA

Articol publicitar

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: