Noi, liberalii, am votat legea privind noul spital clinic pentru Brașov

Noi, liberalii, am votat legea privind noul spital clinic pentru Brașov. Într-un an vom vedea dacă legea a fost dată pentru a construi spitalul sau pentru a bloca construcția acestuia

Astăzi, în plenul Camerei Deputaților, deputații PNL au susținut și votat legea prin care se transferă terenul necesar construirii noului spital clinic de urgență pentru brașoveni.

Proiectul de lege inițial a fost  amendat de majoritatea parlamentară și i s-a atribuit viitoarei structuri medicale caracter de spital regional. Am subliniat în ședința Camerei Deputaților că proiectul de lege, pornit de la o inițiativă civică, a avut în vedere o altă modalitate de realizare. Este posibil ca rangul de spital regional să reducă posibilitatea de finanțare a acestui proiect. Ne exprimăm  satisfacția că acest proiect a devenit lege, inclusiv prin efortul nostru în cadrul procedurii parlamentare, dar ne arătăm hotărârea de a monitoriza modul în care majoritatea guvernamentală va asigura fondurile necesare începerii proiectării și construcției spitalului. În bugetul de stat pentru anul 2018 sunt 0 lei pentru acest spital regional de la Brașov. Într-un an de zile vom ști dacă transformarea prin lege a obiectivului de investiții din spital clinic de urgență în spital regional a fost făcută pentru a bloca proiectul sau pentru a-l construi. Sperăm ca expreriența legislativă „aeroportul” să nu fie repetată și de această dată!

Deputat PNL, Mara Mareș

Deputat PNL, Gabriel Andronache

Leave a Reply

%d bloggers like this: