Muniție distrusă în poligonul Gusterița (FOTO)

            Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu a desfăşurat astăzi, 10 noiembrie 2017, în poligonul Gusterița, o acţiune de distrugere a elementelor de muniţie, ramase neexplodate, descoperite pe raza judeţului Sibiu, în perioada 2016-2017.

Operaţiunea a fost executată de către echipa pirotehnică a ISU Sibiu. Au fost distruse peste 40 de elemente de muniţie, o parte dintre elementele descoperite  aflându-se în stare de funcţionare, cu un grad ridicat de pericol pe timpul transportului şi manipulării acestora. Misiunea a fost executată în condiţii de siguranţă maximă, cetăţenilor din zona respectivă nefiindu-le permis să deruleze activităţi pe o rază de 3000 m de locul exploziei.

Pirotehnicienii din cadrul ISU Sibiu reamintesc cetăţenilor că, în cazul în care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte, depoziteze şi să anunţe Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu la numărul unic de urgenţă 112, pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.

PURTĂTOR DE CUVÂNT

Slt. Ramona NISTOR

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: