Momentul în care un autoturism intră din plin într-un camion. Șoferul era băut și nu avea permis( VIDEO)

La data de 09 aprilie a.c., în jurul orelor 17,15 pe DC 78, în localitatea Olteț, jud. Brașov a avut loc un accident rutier soldat doar cu pagube materiale, în următoarele circumstanțe:

Un tânăr în vârstă de 24 ani care a condus un autoturism din direcția Drăguș către Olteț, iar la intersecția cu DN1 nu a respectat semnificația indicatorului ”STOP”, a pătruns în drumul național fără să se asigure și a intrat în coliziune cu o autoutilitară care circula regulamentar. Din impact autoturismul a fost proiectat în zidul unui imobil.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare, montate pe autoturismul pe care îl conducea, figurează ca fiind atribuite altui vehicul.

De asemenea, la testarea din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0.60 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, s-a dispus reținerea conducătorului auto pentru 24 de ore și introducerea lui în Centrul de Arest și Reținere Preventivă al  I.P.J. Brașov, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal  instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: