Smiley face

Masuri de prevenire a riscului de introducere a Pestei Micilor Rumegatoare in Romania, ca urmare a focarelor confirmate in Bulgaria

Avand in vedere contextul epidemiologic alarmant in care Bulgaria a notificat pana la data de 30.07.2018 prin sistemul WAHIS (OIE) 6 focare de Pesta Micilor Rumegatoare (PPR), DSVSA Brasov va dispune in perioada urmatoare masuri de prevenire a aparitiei acestei boli astfel:

  • informarea in scris a operatorilor economici care desfasoara sau intentioneaza sa desfasoare activitati de comert cu rumegatoare din Bulgaria, despre situatia epidemiologica sub raportul PPR, inclusiv zonele de restrictii si prezentarea principalelor simptome ale bolii;
  • notificarea DSVSA Brasov pentru orice intentie de achizitie de ovine sau caprine din Bulgaria;
  • achizitionarea de animale din speciile susceptibile (ovine, caprine) numai cu documente sanitare veterinare;
  • efectuarea unui examen clinic al animalelor la locul de destinatie si izolarea acestora pentru o perioada de 21 zile (perioada de carantina);
  • instruirea crescatorilor de ovine si caprine prin intermediul asociatiilor de crescatori;
  • desemnarea la nivelul DSVSA Brasov a unui responsabil de boala PPR;
  • intensificarea controalelor in trafic pentru a identifica transporturi de animale neautorizate;
  • monitorizarea sporita a transporturilor de animale in cadrul comertului intracomunitar cu Bulgaria prin sistemul TRACES.

 

Proprietarii de animale au obligatia de a notifica in regim de urgenta, la DSVSA Brasov sau celui mai apropiat medic veterinar orice modificare de comportament, imbolnavire sau caz de mortalitate la animalele din speciile receptive (ovine si caprine).

 

De asemenea se mentine alerta in ceea ce priveste riscul aparitiei Pestei Porcine Africane, DSVSA Brasov facand apel la populatie pentru respectarea principalelor masuri de protectie pentru aceasta boala, dupa cum urmeaza:

  • anunţaţi imediat medicul veterinar în caz de sacrificare, îmbolnavire sau moarte a unui porc din gospodarie.
  • schimbati-vă hainele şi încaltamintea înainte de a intra în adaposturile animalelor!
  • nu hraniţi porcii cu resturi alimentare!
  • nu lasati porcii liberi, în afara adaposturilor! Este interzisă creşterea porcilor în zone unde pot intra în contact cu porcii mistreţi!

 

 

 

DIRECTOR EXECUTIV

  1. ENACHE DORIN VALTER

Leave a Reply

%d bloggers like this: