Mascat și cu un obiect ascuțit în mână amenința și tâlhărea angajații unor societăți comerciale

La data de 13 aprilie a.c., polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov au reținut pe o perioadă de 24 de ore un tânăr în vârstă de 23 ani din municipiul Brașov, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată.

În fapt, în data de 13 aprilie 2019, în jurul orelor 22,00, bărbatul ar fi pătruns într-o societate comercială de pe raza municipiului Brașov având faţa acoperită, iar prin ameninţarea cu un obiect ascuțit și înțepător, ar fi solicitat banii din casierie, după care a părăsit locul în fugă, fără a reuşi să sustragă vreo sumă de bani sau alte bunuri.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că tânărul în cauză este autorul altor trei infracțiuni de tâlhărie, săvârșite prin aceeași metodă, o faptă comisă în data de 01 februarie 2019, iar două comise în data de 25 martie a.c., când ar fi pătruns în societăți comerciale cu sediul în municipiul Brașov, iar sub amenințare cu un obiect ascuțit și având fața acoperită, ar fi sustras suma totală de aproximativ 6.500 lei.

Polițiștii au probat activitatea infracțională a tânărului,  l-au reținut pentru 24 de ore și l-au introdus în Centrul de Arest și Reținere Preventivă al  I.P.J. Brașov, iar ulterior instanța a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: