Mara Mareș: Congresul PPE din Malta reafirmă angajamentul familiei populare pentru proiectul european

Deputatul PNL Mara Mareș participă în aceste zile la Congresul PPE din Malta, alături de colegii din delegația PNL. Congresul familiei populare reunește cei mai importanți lideri europeni: 14 șefi de state și guverne din Europa, președintele Consiliului European, președintele Comisiei Europene, președintele Parlamentului European și alți lideri ai celor 79 de partide membre și partenere. Tema Congresului este ”Viitorul Uniunii Europene”, axată pe cele două componente care definesc dezbaterea publică și preocupările cetățenilor europeni: siguranța și economia.

”Congresul PPE are loc într-un moment foarte important pentru construcția europeană, o dată cu transmiterea de către Marea Britanie a scrisorii de declanșare a articolului 50. De altfel nici data, nici locația Congresului, în Malta care deține Președinția UE în acest moment, dar este și un stat greu încercat de valurile imigraționiste, nu este întâmplătoare. PPE transmite astfel un mesaj de forță și solidaritate, familia popularilor europeni venind cu soluții concrete pentru Uniunea Europeană și pentru protecția cetățenilor europeni.

Ieri au avut loc mai multe dezbateri axate pe securitatea frontierelor și mai ales relațiile cu vecinătatea sudică a Uniunii, consolidarea unor capacități de apărare comună și viitorul Uniunii Europene. Astăzi Congresul va vota o rezoluție propusă și discutată ieri: ”Pentru o societate coezivă: Combaterea extremismului islamic”, precum și un document mai amplu, angajamentul PPE pentru valorile și proiectul european, intitulat ”Europa ne asigură viitorul”, care abordează cele două dimensiuni aflate în centrul preocupării tuturor cetățenilor europeni: siguranța și economia. PPE susține că trebuie să folosim acest moment care poate părea de slăbiciune pentru UE, cu Marea Britanie începând negocierile pentru ieșire, cu amenințări teroriste din ce în ce mai puternice, cu o economie încă fragilă și cu mari discrepanțe între diferitele state membre, pentru a consolida cel mai de succes proiect de pace și prosperitate pentru Europa. Pentru siguranța cetățenilor UE, PPE susține o mai bună monitorizare internă care să prevină radicalizarea comunităților musulmane, în paralel însă cu măsuri care să diminueze valurile de refugiați: prelucrarea cererilor de azil la frontierele externe sau în țările de origine, proceduri simplificate pentru returnarea celor cărora le sunt refuzate cererile de azil. În ceea ce privește asigurarea unei creșteri economice solide și durabile care să ducă la reducerea șomajului și creșterea nivelului de trai pentru toți cetățenii UE, PPE susține investițiile în infrastructură, IMM-uri, cercetare, economie digitală și permanentizarea Fondului European de Investiții Strategice, așa-numitul Plan Juncker, care să asigure resursele financiare necesare. Lucrările Congresului se vor încheia astăzi când vor lua cuvântul în cadrul Congresului șefii instituțiilor europene și șefii de state și de guverne PPE, printre ei aflându-se și președintele României, Klaus Iohannis.

În marja Congresului a avut loc și o reuniune a Young Members Network la care am participat alături de colegii din TNL. Aceasta este o rețea a tinerilor parlamentari și europarlamentari din partide membre PPE care propune și susține politici pentru tinerii europeni, cei care au resimțit cel mai mult impactul crizelor cu care se confruntă Uniunea Europeană. Am discutat cu colegi din Polonia, Germania, Cehia, Slovenia, Malta, Spania, Grecia despre soluțiile pe care le putem promova pentru a încuraja tinerii care studiază în alte state să se întoarcă în țara de origine, susținând o dezvoltare economică echilibrată la nivelul întregii Uniuni.”

Leave a Reply

%d bloggers like this: