Maine se da startul Crosului 15 Noiembrie. Care va fi traseul?

Cea de-a XXVIII-a ediţie a concursului internaţional Crosul 15 Noiembrie, competiţie sportivă de alergare pe şosea, se va desfăşura la Braşov, sâmbătă 11 Noiembrie 2017, pe traseul parcurs de participanţii la revolta anticomunistă a muncitorilor braşoveni la 15 Noiembrie 1987: SC ROMAN SA(start) – Calea Bucureşti – Spitalul Judeţean – SC Hidromecanica SA – Sala Patria – Teatrul Sică Alexandrescu – Prefectura Braşov (sosire).

 

Lungimea traseului este de 5km şi va fi parcurs, separat, de fete şi de băieţi.

 

Se vor întocmi trei clasamente: (1) general, unul pentru fete, unul pentru băieţi, în ordinea sosirii; (2) pe categorii de vârstă, conform regulamentului Federaţiei Române de Atletism, precum şi (3) pentru participanţii amatori.

Concursul este deschis tuturor categoriilor de participanţi şi se va desfăşura conform regulamentului FRA, după următorul program:

– ora 11.00 – 5 km fete,

– ora 11.30 – 5 km băieţi.

Înscrierea şi validarea concurenţilor se va face în data de 11 Noiembrie 2017, începând cu ora 9.00, la locul de start (SC ROMAN SA).

 

Pe traseul de deplasare al concurenților, începând cu ora 11.00, secvenţial,  circulația auto va fi restricționată și deviată pe străzile adiacente, inclusiv cea a mijloacelor RATBV.

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: