Smiley face

„Madama Butterfly” sau visul frânt al unui fluture la Opera Brasov

Marți, 8 mai 2018, de la ora 17.00, în Sala Operei, copiii, împreună cu părinții și bunicii, sunt așteptați la spectacolul „Micuța Dorothy”, după „Vrăjitorul din Oz” de Frank L. Baum, pe muzica compozitorului Marius Țeicu și un scenariu scris de Silvia Kerim.

Cei mici vor avea astfel ocazia să vadă că ţara marelui vrăjitor este plină de lucruri minunate, dar şi de primejdii, pe care le înfruntă, împreună, Dorothy, cățelușul Țic-Țic, Sperie-Ciori, Omul de Tinichea și Leul cel Fricos. Ei vor trece prin tot felul de încercări pentru a ajunge la Vrăjitorul din Oz — cel care le poate, cred ei, îndeplini dorinţele. În cele din urmă, dovedindu-şi isteţimea, mărinimia şi curajul, fiecare dintre ei îşi transformă visele în realitate. Din distribuția spectacolului de marți fac parte artiștii Operei Brașov: Simona Manole, Miruna Moldoveanu, Florin Grama, Nicolae Zaharia, Mugurel Oancea, Lorand Cristian, Andromeda Nemeș, Maria Petcu-Catrina, Nora Vlad, Cristina Roșu, Aurel Aron, Gabriela Șeicanu. Își dă concursul Baletul Operei Brașov. Regia spectacolului este semnată de Migry Avram-Nicolau, iar coregrafia de Nermina Damian. Scenografia: Rodica Garștea.

Preț bilete: 20 lei

 

 Miercuri, 9 mai 2018, de la ora 11.00, în Sala Operei, vă invităm la același musical pentru copii, „Micuța Dorothy”, după „Vrăjitorul din Oz” de Frank L. Baum, pe muzica lui Marius Țeicu și scenariul de Silvia Kerim. În distribuție: Simona Manole, Miruna Moldoveanu, Florin Grama, Nicolae Zaharia, Mugurel Oancea, Lorand Cristian, Andromeda Nemeș, Maria Petcu-Catrina, Nora Vlad, Cristina Roșu, Aurel Aron, Gabriela Șeicanu. Își dă concursul Baletul Operei Brașov. Regia spectacolului este semnată de Migry Avram-Nicolau, iar coregrafia de Nermina Damian. Scenografia: Rodica Garștea.

Preț bilete: 10 lei

 

 

Miercuri, 9 mai 2018, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor”, Opera Brașov vă așteaptă la Recitalul de la ora 5 intitulat „Cărările dragostei”. Interpretează soprana Cristina Radu, mezzosoprana Sonia Hazarian, alături de actrița Nora Vlad și pianista Simona Patriche.

În programul recitalului, protagonistele vă vor delecta cu fragmente muzicale din operele „Werther” de J. Massenet, „Samson și Dalila” de C. de Saint-Sens, dar și cu „Cinci melodii populare grecești” de M. Ravel, dar și cu „Banalités” și „Les chemins de l’amour” de F. Poulenc.

Biletele se pot procura cu o oră înainte de începerea recitalului, de la Muzeul „Casa Mureșenilor” (Piața Sfatului nr. 25).

 

 

Sâmbătă, 12 mai 2018, de la ora 18.30, în Sala Operei, este programat spectacolul cu opera „Madama Butterfly” de G. Puccini, pe un libret de Luigi Illica și Giuseppe Giacosa. Premiera lucrării a avut loc la Brescia, pe data de 28 mai 1904; la Opera Brașov, opera a fost pusă în scenă în 2012, cu prilejul Festivalului Internațional de Operă, Operetă și Balet.

„Madama Butterfly” este o capodoperă ce impresionează de fiecare dată publicul, atât  prin frumuseţea şi dramatismul muzicii, cât şi prin subiect. Acțiunea are loc la începutul secolului al XX-lea în Japonia, lângă portul Nagasaki. Diferenţa de mentalitate poate crea erori  şi conflicte majore, atunci când aspectele fundamentale ale vieţii – dragostea, loialitatea, prietenia – nu sunt prețuite. Americanul F.B. Pinkerton nu ia nici o clipă în serios nunta pe care o organizează în Japonia cu micuţa Butterfly, care este de o nobleţe sufletească şi o gingăşie cu totul specială. Butterfly îl aşteaptă timp de trei ani, alături de copilul său, fruct al dragostei pentru Pinkerton. Acesta se reîntoarce doar pentru a lua copilul, pe care doreşte să-l crească în America. Pentru Butterfly viaţa nu mai are nici un sens. Emoţionanta creaţie a lui Puccini reprezentată la Opera Braşov îl va avea la pupitrul dirijoral pe maestrul Mircea Holiartoc. În distribuţie: Valentina Mărgăraș – Madama Butterfly, Asineta Răducan – Suzuki, Cosmin Marcovici (Opera Națională Română Iași) – Pinkerton, Alexandru Aghenie (debut) – Sharpless, Nicolae Zaharia – Goro, Claudiu Bugnar – Yamadori, Marian Rește – Bonzo, Lorand Cristian – Commisario Imperiale, Alina Ichim – Kate Pinkerton. Participă Corul și Orchestra Operei Brașov. Regia artistică este semnată de Anda Tabacaru, scenografia de Rodica Garştea şi coregrafia de Nermina Damian. Dirijor cor: Leonard Boga. Asistent regie: Nicoleta Chirilă.

 

Preţ bilete: 30 lei; 20 lei

 

În stagiunea 2017 – 2018, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!

 

Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380. Program: Marți – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolelor (în cazul în care rămân bilete disponibile).

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: