Smiley face

Lucrările de mansardare parțială a Școlii Regina Maria vor începe în 15 iunie

Contractul pentru lucrările de mansardare a corpului B al clădirii în care funcționează școala Regina Maria a fost semnat de Primăria Sibiu la începutul acestui an. Pentru organizarea șantierului, constructorul, direcțiunea școlii și reprezentanți ai părinților s-au întâlnit pentru a stabili măsurile necesare în vederea desfășurării în bune condiții a orelor de curs.

 

În urma discuțiilor s-a convenit că, din punctul de vedere al activității didactice și al siguranței elevilor, lucrările de construcție este bine să înceapă în 15 iunie, după încheierea anului școlar. Primăria Sibiu a acceptat această variantă și urmează să modifice contractul prin decalarea termenului de execuție a lucrărilor. Astfel, pe parcursul vacanței de vară se va ridica mansarda, iar din septembrie vor fi executate lucrări de amenajări interioare și compartimentări, mai ușor de gestionat și care permit desfășurarea în bune condiții a procesului educațional.

 

“Am acceptat propunerea pentru că prioritară este siguranța copiilor și desfășurarea orelor de curs în condiții normale. Chiar dacă se amână cu 3 luni începerea lucrărilor, constructorul va depune toate eforturile pentru a finaliza mansarda până la sfârșitul anului.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

 

Reamintim faptul că prin mansardarea clădirii se vor elimina orele de după amiaza. Contractul de lucrări are o valoare de 2,48 milioane lei, fonduri provenite din bugetul local.

 

 

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: