Lucrări de reparaţii curente şi reparaţii urgente în unităţile de învăţământ

Au fost demarat lucrările de reparaţii curente şi reparaţii urgente în unităţile de învăţământ din Municipiul Braşov.

Suma alocată pentru reparaţii curente pentru toate unităţile de învăţământ este de 4.200.000 lei, sumă alocată direct către unităţile de învăţământ în funcţie de solicitările acestora dar şi de necesităţile identificate în fiecare unitate de învăţământ în parte.

”Avem un program clar per fiecare unitate de învăţământ astfel încât aceste lucrări să fie realizate până la finalizarea vacanţei pentru a nu avea neplăcerea de a deschide anul şcolar printre construcţii şi materiale de construcţii.

Excepţie vor face unităţile de învăţământ unde avem investiţii în derulare, iar termenul de execuţie este mai lung datorat de complexitatea lucrărilor.

După data de 1 august se va intra în fiecare unitate de învăţământ, în funcţie de necesitate, pentru refacerea căilor de acces, terenurilor de sport dar şi a trotuarelor şi zonelor carosabile din unităţile de învăţământ.

În curţile grădiniţelor am intrat cu toaletarea zojnelor verzi ţinând cont că avem activitate până la data de 1 august, iar unde este cazul vom înlocui elementele de joacă.

În ceea ce priveşte investiţiile avem următoarele situaţii:

– la şc. Gimnazială nr. 2  – contract în desfăşurare în vederea extinderii unităţii prin mansardare, termen de finalizare 19.06.2020, valoare totală lucrări – 7,4 mil. Lei;

– la şc. Gimnazială nr. 1 – contract în desfăşurare pentru extindere corp şcoală; va fi finalizat anul acesta în toamnă, lucrările fiind în grafic, valoare totală 2,439 mil. Lei;

– la Grădiniţa nr. 11 – contract în desfăşurare ce vizează extindere prin mansardare, termen finalizare lucrări 10.01.2020, valoare totală 1,775 mil. Lei;

– la Colegiul Naţional Andrei Bârseanu avem lucrări impuse de ISU în vederea autorizării acestei unităţi, termen de finalizare lucrări august 2019, valoare totală 771.160 lei;

– la Colegiul Tehnic de Transporturi avem lucrări de reabilitare sistem de încălzire şi instalaţii electrice, termen până la începerea anului şcolar, valoare totală 1,130 mil. Lei;

– la şc. Gimnazială nr. 4 – lucrările finalizate, având de realizat mici remedieri până la recepţia finală, valoare totală 3 mil. Lei, lucrări finanţate 85%°din fonduri elveţiene prin programul “Renovarea clădirilor municipale şi a şcolilor utilizând tehnologii inteligente”.

 

Mai avem o serie de situaţii ce vizează anumite investiţii de la unele unităţi de învăţământ în care ne aflăm în întârziere din cauza constructorilor:

– şc. Gimnazială nr. 11 – extindere prin mansardare, valoare totală 2,245 mil. Lei;

– Colegiul Naţional Grigore Moisil – realizat în proporţie de 85 %, finanţat prin program elveţian, valoare totală 5 mil. lei

– Colegiul Naţional Unirea – reparaţii capitale – valoare totală 7,9 mil. Lei, unde vom relua procedura de achiziţie fiind un procent mic din lucrări şi va ajunge la termen într-un timp foarte scurt.

Toate aceste întârzieri vor fi sancţionate procedural plecând de la executarea garanţiilor, penalităţi de întârziere şi eliberarea de certificate de neconformitate pentru constructori care le va interzice de a mai participa la licitaţii publice timp de 2 ani.

Chiar dacă ne aflăm într-o întârziere la Colegiul Grigore Moisil dorim ca începerea anului şcolar să fie făcută în această şcoală pentru elevii colegiului, relocându-I de la şcoala de pe str. Cocorului.

Atât pentru Şc. Gimn. Nr. 4 cât şi pentru Colegiul Naţional Grigore Moisil am alocat sume de bani pentru înlocuirea mobilierului din aceste şcoli şi dotarea lor – 700 mii lei pentru Colegiul Grigore Moisil şi 214 mii lei pentru Şc. Gimnazială nr. 4”, a precizat viceprimarul Costel Mihai.

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: