Lucian Patrașcu, noul președinte al PSD Brașov

Organizația Municipală Brașov a PSD și-a ales astăzi președintele și echipa de conducere. Cei 230 delegați prezenți au votat, în unanimitate, confirmarea, în funcția de președinte, a lui Lucian Pătrașcu.  El conducea Organizația Municipală, ca interimar, din luna noiembrie a anului trecut.

„Suntem o echipă de mulți ani. Am muncit împreună în campanii electorale, am făcut acțiuni, am gândit împreună ce vom susține în Consiliul Local în folosul cetățenilor. Vom fi și mai buni de acum încolo, și credem cu tărie că vom putea propune, din partea PSD, viitorul primar al Brașovului. Este halucinant faptul că după cinci luni ale anului, Primăria Brașov nu a cheltuit din bugetul de investiții nici macar 2%. Lucrurile trebuie schimbate in mod fundamental peste doi ani, începând de la vârf”.

”Organizația Municipală a PSD Brașov este o organizație extrem de importantă pentru PSD, esențială în peisajul politic brașovean. Astăzi a fost aleasă o nouă echipă de conducere, care îmbină experiența seniorilor cu entuziasmul tinerilor și care are drept principal obiectiv rezolvarea problemelor brașovenilor. Am încredere că întreaga echipă a PSD – Municipiul Brașov va fi la dispoziția cetățenilor, vor face proiecte benefice cetățenilor convingându-i, prin fapte, că cea mai bună opțiune politică este PSD. Felicitări lui Lucian Pătrașcu și întregii echipe!”, a fost mesajul transmis de președintele Organizației Județene, Marius Dunca.

Cum Lucian Patrascu a plecat din Consiliul Local, locul acestuia va fi luat de catre Marius Bunghiuz.

 

Biroul de presă al PSD Braşov

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: