LIDL deschide un nou magazin la Zărnești

Lidl continuă investițiile în România prin inaugurarea a două magazine noi: unul în Zărnești, județul Brașov, și cel de-al doilea în localitatea 1 decembrie, județul Ilfov. Noua unitate din Zărnești este situată pe Str. Ciucaș, Nr.13, și va fi inaugurată pe 30 mai, iar cea din localitatea 1 decembrie pe Șoseaua Giurgiului, Nr. 192, și va inaugurată pe 6 iunie.

În linie cu strategia sa de sustenabilitate, Lidl își dezvoltă rețeaua de magazine adoptând soluții pentru reducerea impactului asupra mediului înconjurător. Astfel, prin utilizarea unor tehnologii avansate din domeniul construcţiilor şi în conformitate cu normele de protecție a mediului, ambele magazine dispun de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. De exemplu, atât în magazinul din Zărnești, cât şi în cel din localitatea 1 decembrie sunt instalate sisteme de iluminat cu LED, cu senzor de prezență și sisteme de recuperare a căldurii, integrate în instalațiile de ventilație.

Fiecare magazin are o suprafață de vânzare de aproximativ 1.300 m² și dispune de aproximativ 120 de locuri de parcare. Odată cu deschiderea fiecărei unități, se vor crea noi locuri de muncă. Orarul de funcționare pentru ambele magazine va fi de luni până sâmbătă, între 7:30 și 22:00, iar duminică între 8:00 și 21:00.

Deschiderea noilor magazine îi așteaptă pe clienți cu promoții și acțiuni speciale. În ziua inaugurării vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar și la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri și altele.

Inaugurarea celor două unități continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preț, într-o largă varietate de sortimente. Lidl promovează cu consecvență colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețea fiind produse în România.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: