Licitaţii importante în luna iulie

Două propuneri ale consilierilor locali ai PSD vor prinde contur în perioada următoare. Prima este reamenajarea şi recondiţionarea pasajelor de la Triaj şi de pe strada Crinului. Este o iniţiativă anunţată de liderul de grup Lucian Pătraşcu, la începutul lunii februarie. În luna iulie ar urma să fie demarată licitaţia pentru realizarea acestor lucrări.

 

„Pasajele în cauză au fost bine gândite, şi chiar şi-ar putea îndeplini bine rolul. Vă reamintesc, la Triaj este nevoie de o modalitate sigură de a traversa strada spre şi dinspre Terminalul RAT Triaj şi Fundătura Hărmanului. Este o porţiune de drum pe care se circulă cu viteză pentru că este foarte aproape ieşirea din oraş. Celălalt pasaj traversează pe sub linia ferată spre Şcoala 11. Ambele aproape că nu pot fi utilizate, din cauza murdăriei şi a iluminării proaste. Mă bucur că propunerea PSD, de fapt dorinţa cetăţenilor, a găsit ecou la Primărie. Ambele pasaje ar urma să fie curăţate, zugrăvite şi dotate cu camere de supraveghere conectate la dispeceratul Poliţiei Locale. Modernizarea, în cazul ambelor pasaje, ar trebui să fie gata până în 11 septembrie, data începerii noului an şcolar, pentru că acestea sunt folosite şi de elevi”, declară Lucian Pătraşcu.

 

O altă problemă semnalată de cetăţeni în întâlnirile lor cu aleşii PSD este cea a toaletelor publice din parcurile mari. Chiar dacă sunt foarte vizitate în această perioadă, parcurile Tractorul, Trandafirilor, Noua, Someșul sunt lipsite de această facilitate care denotă civilizaţie. Propunerea de includere a unor astfel de obiective pe lista de investiţiie publice a fost aprobată.

 

„Tot în luna iulie se va demara încă o licitaţie. Dacă în cazul pasajelor, fiind gata construite, nu era nevoie decât de procedura de atribuire a contractului de lucrări, în cazul toaletelor este diferit. Trebuie făcut mai întâi un studiu de fezabilitate, din care să reiasă nu doar care ar fi costurile unei astfel de construcţii, ci şi amplasamentul ideal, accesul la utilităţi, etc. Licitaţia pentru elaborarea documentaţiei este stabilită pentru luna viitoare. Până atunci, în perioada imediat următoare ar trebui să fie montate toalete ecologice în aceste parcuri”, anunţă liderul Grupului PSD din Consiliul Local Braşov.

 

Biroul de presă al PSD Braşov

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: