Smiley face

Licitația pentru Aeroportul Brașov va fi reluată…În ce an va fi finalizat acest aeroport?

Și-au dat cu stângu-n dreptul…Licitația deschisă pentru „Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, etapa a III-a, Proiectare și execuție lucrări de construcții și instalații pentru nouă obiecte” va fi reluată. După parcurgerea tuturor etapelor procedurale, comisia de evaluare a ofertelor a hotărât anularea atribuirii contractului de achiziție, pe considerentul că nu a fost depusă nicio ofertă admisibilă.

La această licitație, inițiată de Județul Brașov pe 27 iulie 2018, în urma căreia ar fi trebuit desemnată firma care să proiecteze și să construiască nouă obiecte din cadrul Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav, respectiv clădirea energetică, remiza PSI, posturi control acces, gospodăria de apă, parcarea auto și drum acces terminal – DJ 103C, drumuri tehnologice interioare, împrejmuiri și porți, rețele interioare în aeroport și platforma antisuflu, au depus oferte doi operatori economici. Este vorba despre SC Construcții SA (cu doi subcontractanți și două firme susținătoare), și SC PORR Construct SRL (cu o firmă susținătoate și cinci firme subcontractante).

După analizarea elementelor principale ale ofertelor și solicitarea de clarificări, oferta depusă de SC Construcții SA a fost respinsă, deoarece firma nu a răspuns la clarificările cerute de autoritatea contractantă.

În schimb, oferta SC PORR Construct SRL a trecut în faza evaluării tehnice. Și aici a fost nevoie de anumite clarificări la care firma a răspuns în termenul legal. În urma analizei realizate de comisia de evaluare – alcătuită din specialiști ai Consiliului Județean Brașov și experți de la IPTANA care au realizat studiul de fezabilitate și caietele de sarcini pentru proiectarea și execuția celor nouă obiecte, oferta tehnică a fost admisă.

A urmat verificarea ofertei financiare, însă aici comisia a constatat că aceasta nu se încadrează în valoarea estimată de autoritatea contractantă, respectiv 28.632.566 lei fără TVA. Practic, prețul ofertei a depășit cu mai mult de 50% valoarea estimată în documentația de atribuire.

În consecință, comisia de evaluare a stabilit că oferta depusă de SC PORR Construct SRL este inacceptabilă, astfel că a fost declarată respinsă, iar procedura de atribuire a contractului a fost anulată.

„Conducerea Direcției de Achiziții și Contractare din cadrul Consiliului Județean a discutat ieri, cu specialiștii de la IPTANA, pe tema valorii la care au fost estimate proiectarea și execuția celor nouă obiecte din cadrul Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav. Concluzia a fost că valoarea estimată în documentația de atribuire este corectă. Suntem nevoiți, așadar, să reluăm procedura de licitație. Executivul CJ Brașov a și făcut demersurile în acest sens. Sperăm că de această dată vom primi oferte admisibile și vom reuși să atribuim cât mai curând acest contract de proiectare și execuție, astfel încât anul viitor să putem avea cele nouă obiecte realizate”, a spus președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea.

Zilele trecute, documentația aferentă licitației deschise pentru „Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, etapa a III-a, Proiectare și execuție lucrări de construcții și instalații pentru nouă obiecte” a fost publicată din nou în sistemul electronic de achiziții publice. Ofertele pot fi depuse până în data de 19 noiembrie 2018.

 

 

 

 

10.10.2018

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: