Județul Brașov și Raionul Ștefan Vodă din Republica Moldova s-au înfrățit(VIDEO)

Județul Brașov și Raionul Ștefan Vodă din Republica Moldova s-au înfrățit. Astăzi, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, și președintele Raionului Ștefan Vodă, Nicolae Molozea, au semnat Înțelegerea de Cooperare bilaterală.

Documentul vizează schimburi de experiență în ceea ce privește dezvoltarea locală, promovare reciprocă și schimburi inter-instituționale în domeniile economic, ecologic, social, educațional, cultural, turistic, transport, sănătate publică, tineret și sport. Vor fi lărgite schimburile culturale, se va facilita colaborarea între instituții și organizații culturale, asociații și ansambluri artistice. Părțile vor sprijini colaborarea între școlile de toate gradele și categoriile, facilitând schimbul de experiență între cadre didactice și elevi în cadrul unor seminarii, tabere de creație, concursuri și alte activități educaționale. Părțile vor dezvolta colaborarea economică reciproc avantajoasă, creând condiții favorabile pentru activitățile cu caracter economic și comercial, vor sprijini dezvoltarea investițiilor și participarea la expoziții și târguri organizate în ambele țări, precum și cooperarea reciprocă în domeniul turismului prin promovarea zonelor turistice și a facilităților de turism existente în cele două teritorii. Părțile vor contribui la dezvoltarea societății civile prin stabilirea de legături și colaborări dintre organizații, asociații, instituții care activează în domeniile menționate. Nu în ultimul rând, vor fi încurajate schimburile de experiență între cadrele sanitare din unitățile de sănătate publică din cele două teritorii, dar și vizitele între locuitorii din cele două unități administrativ-teritoriale, urmând a fi create asociații de prietenie.

 

„Am simțit că această înfrățire trebuie să se întâmple. Noi suntem un singur popor, vorbim aceeași limbă, avem aceeași cultură, avem aceeași istorie. Din păcate, istoria a fost nedreaptă și la un moment dat s-au întâmplat unele lucruri independent de voința noastră. Anul viitor, când sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, vom prevedea în buget un ghid de finanțare pentru o serie de proiecte care vor fi în Republica Moldova. În conformitate cu legislația în vigoare, dorim să găsim o formă prin care să sprijinim raionul Ștefan Vodă și să colaborăm cât mai bine”, a spus președintele CJ Brașov, Adrian-Ioan Veștea.

 

„Această zi este mult așteptată de raionul Ștefan Vodă. Acordul de înfrățire va aduce multe beneficii ambelor părți. Am făcut acest pas pentru a avea o bună colaborare în toate domeniile. Sunt convins că împreună cu echipele noastre de consilieri vom face multe lucruri frumoase pentru țările noastre”, a menționat președintele raionului Ștefan Vodă, Nicolae Molozea.

 

Cooperarea bilaterală se va realiza prin intermediul Agenției de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov. „ADDJB va oferi asistență tehnică raionului Ștefan Vodă pentru scrierea proiectelor care vor fi depuse în baza ghidului de finanțare pe care Consiliul Județean Brașov îl pregătește pentru anul viitor. Este vorba despre fonduri care vor fi disponibile pentru a fi accesate de către unități administrativ-teritoriale din Republica Moldova, cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Mai mult, ADDJB va acorda asistență tehnică pentru aparatul propriu al Consiliului Raional Ștefan Vodă, în pregătirea proiectelor de finanțare cu fonduri nerambursabile din perioada de preaderare”, a explicat Mihai Pascu, președintele ADDJB. Agenția va sprijini schimburile de experiență în ceea ce privește proiectele de dezvoltare durabilă, precum și evenimente comune care vor avea loc în următorii patru ani.

 

Raionul Ștefan Vodă este situat în sud-estul Republicii Moldova, pe malul Nistrului, la granița cu Ucraina, având o suprafață de 1000 kmp. Este o zonă preponderent agricolă, având 7 fabrici de prelucrare a vinului, între care și cea din localitatea Purcari. În cadrul administrației raionului există 30 de instituții de învățământ, 4 licee, o școală profesională, o școală specializată și o tabără pentru copii.

 

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: