Județul Brașov, pregătit pentru alegerile europarlamentare și referendumul de duminică, 26 mai 2019

Astăzi, în sistem videoconferință, la sediul Instituției Prefectului-Județul Brașov, a avut loc Ședința Comisiei Tehnice pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019, sub conducerea ministrului afacerilor interne, Carmen Daniela DAN.

Prefectul județului Brașov, Rasaliu Marian-Iulian, a anunțat că ” toate instituțiile implicate conlucrează la buna desfășurare a procesului electoral de duminică,” precizând că la nivel de județ au fost organizate 454 secții de votare, pentru un număr total de 518.715 alegători, fiind tipărite 570.375 buletine de vot, un tip pentru alegerile europarlamentare și două tipuri pentru fiecare din întrebările de la referendum.

Din cele 454 secții de votare, 181 sunt în municipiul Brașov, cu 4 secții în plus față de ultimul scrutin.

Buletinele de vot vor fi distribuite in cursul zilei de sâmbăta către președinții secțiilor de votare prin intermediul primarilor.

Din numărul persoanelor cu drept de vot, 246.757 se regăsesc în municipiul Brașov.

Pentru o bună desfășurare a procesului electoral, a fost asigurată instruirea primarilor și secretarilor unităților administrativ teritoriale din județ, precum și a președinților și locțiitorilor secțiilor de votare, cu privire la sarcinile ce le revin.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: