ISU Sibiu vine în sprijinul cetățenilor cu informații utile privind criteriile de obținere a avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu vine în sprijinul cetățenilor județului Sibiu care desfășoară activități de turism pentru a-i informa cu privire la prevederile legislative ce impun necesitatea obținerii avizului/autorizației de securitate la incendiu.

În conformitate cu prevederile HG 571/2016 (Anexa 1, pct. II și III) este necesară obținerea avizului/autorizației de securitate la incendiu, dacă:

se desfășoară activități de primire turistică, cu mai mult de 8 camere și/sau 16 locuri, pentru cazare de tipul: hoteluri, hoteluri-apartament, moteluri, hosteluri, minihoteluri, vile turistice, bungalouri, cabane turistice, de vânătoare, de pescuit, sate de vacanță, popasuri turistice, căsuțe tip camping, pensiuni turistice urbane și rurale, inclusiv unitățile de alimentație din incinta acestora;

se desfășoară activități în spatii publice amenajate la subsolul, demisolul, în podul, ori pe acoperișul tip terasă al clădirilor civile, cu aria desfășurată mai mare sau egală cu100 mp.

Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor de construcții, personalul specializat din cadrul ISU Sibiu acordă asistenţă tehnică de specialitate gratuit, persoanele responsabile primind îndrumare asupra aspectelor ce trebuie îndeplinite pentru a intra în legalitate.

De altfel, persoanele interesate de obținerea avizelor sau autorizațiilor de securitate la incendiu au posibilitatea de a verifica dacă proprietățile se încadrează în categoriile de construcții care se supun acestor procese de avizare – autorizare, accesând paginile web ale IGSU-www.igsu.ro  și  ISU Sibiu –www.isusibiu.ro. În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a lansat un ghid care vine în ajutorul proprietarilor sau beneficiarilor unor construcții/amenajări, prin care sunt oferite informații legate de documentația ce trebuie depusă în vederea emiterii, de către inspectoratele județene pentru situații de urgență, a acestor acte administrative.

 

 

PURTĂTOR DE CUVÂNT

Slt.  Ramona NISTOR

Leave a Reply

%d bloggers like this: