IPJ Brasov : Ce puteti face pentru ca proprii copii sa nu ajunga delincventi?

Potrivit statisticilor poliţiei, tinerii ajung frecvent victime sau chiar autori ale unor infracţiuni, cazuistica înregistrată evidenţiind faptul că minorii sunt  extremi de  vulnerabili  la capitolul criminalitate. Din dorinţa de a brava sau din naivitate, minorii comit infracţiuni, fără să conştientizeze consecinţele pe care le vor suporta în asemenea situaţii.

Mulţi tineri pot fi ţinuţi departe de ,,cariera” de infractor dacă părinţii şi alte persoane care se ocupă de educarea copilului  acţionează la timp pentru a-l opri să alunece pe o pantă greşită.

În acest sens oferim părinţilor câteva sfaturi utile, în speranţa că îi putem feri pe  copii de infracţionalitate:

  • Vorbiţi cu fiul/ fiica dumneavoastră despre cine îi sunt prietenii şi cunoştinţele sale. Întrebaţi-l apoi unde şi cum îşi petrece timpul liber în afară de casă;
  • Evitaţi violenţa şi injuriile în mediul familial. Acestea sunt cauze care duc la declanşarea unor conflicte care pot degenera în violenţe. Un limbaj controlat, fără jigniri, previne adesea escaladarea conflictelor;
  • Explicaţi clar copiilor şi adolescenţilor că furturile, indiferent cât de nesemnificative sunt, nu vor fi probe de curaj, ci fapte culpabile, precum şi ce fel de pedepse pot primi ca urmare a comiterii acestor fapte (de ex. percheziţionarea locuinţei, interogarea, măsuri de internare într-un centru de minori);
  • Stabiliți de ce sume de bani dispune copilul dumneavoastră; testaţi felul cum cheltuie banii de buzunar sau economiile iar în caz că aveţi îndoieli staţi de vorbă cu el;
  • Urmăriţi comportamentul copilului dumneavoastră, observând dacă posedă lucruri care nu-i aparţin;
  • Vorbiţi cu copiii şi adolescenţii despre valoarea proprietăţii personale şi publice; explicaţi-le ce urmări poate avea distrugerea diferitelor lucruri sau bunuri;
  • Păstraţi o relaţie foarte apropiată faţă de copilul dumneavoastră şi sprijiniţi-l atunci când sesizaţi că trece prin momente dificile sau devine retras şi introvertit.
  • Nu încurajaţi tinerii să îşi creeze conturi pe reţelele de socializare înaintea vârstei de 14 ani sau să posteze pe internet informaţii şi fotografii cu caracter personal.Verificaţi periodic activitatea acestora în mediul virtual.

 

Părinţii trebuie să acorde o atenţie deosebită relaţiei cu proprii copii, deoarece lipsa de supraveghere sau o supraveghere necorespunzătoare pot crea premisele adoptării de către aceştia a unui comportament deviant sau chiar delincvent.

Leave a Reply

%d bloggers like this: