Iordanian reținut de DIICOT Brașov pentru trafic de persoane

Polițiști specializați în combaterea criminalității organizate din Brașov și București, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au descins la locuința din  Ilfov a unui cetățean iordanian, în vârstă de 20 ani, bănuit de trafic de persoane.

 Din cercetări a rezultat că, în cursul anului 2018, acesta ar fi recrutat o tânără de 20 de ani, pentru a o exploata prin supunerea la practicarea prostituţiei.În primele 3 luni ale acestui an, bărbatul i-ar fi  facilitat fetei transportul şi cazarea, în mod succesiv, în Spania, Suedia şi Franţa, unde ar fi constrâns-o, prin ameninţări şi acte de violenţă fizică, să practice prostituţia.Aproximativ 6.000 de euro, obţinuți în acest interval din activitatea infracțională, au fost luați şi folosiți în interes personal de cetățeanul iordanian.

Bărbatul a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov, pentru audieri, iar ulterior, pe numele acestuia a fost  emisă ordonanța de reținere pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov.Cercetările sunt continuate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea probării întregii activități infracționale.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: