Instituţia Prefectului judeţul Braşov lansează campania „DROGURILE ÎŢI FRÂNG ZBORUL, SPORTUL TE ÎNALŢĂ!”

Instituţia Prefectului judeţul Braşov, în parteneriat cu Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere ANTIDROG vă invită miercuri, 12 aprilie, ora 10.30, la Liceul Teoretic Johannes Honterus la o dezbatere având ca subiect principal reducerea riscurilor asociate accesării platformei online BALENA ALBASTRĂ, concomitent cu dezvoltarea unor abilităţi de refuz privind consumul de droguri în mediul şcolar. Acesta este debutul campaniei având ca slogan: DROGURILE ÎŢI FRÂNG ZBORUL, SPORTUL TE ÎNALŢĂ!, ce are ca obiectiv creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a elevilor în vederea evitării unui debut al consumului de droguri, în cadrul programelor şcolare, extraşcolare şi de petrecere a timpului liber. La eveniment vor participa prefectul judeţului Braşov, Marian Rasaliu şi coordonatorul Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere ANTIDROG, Anda Samson.

Leave a Reply

%d bloggers like this: