Smiley face

Inițiativa „Fără penali în funcții publice” continuă cu etapa validării semnăturilor de către primării

Etapa strângerii semnăturilor pentru inițiativa cetăţenească „Fără penali în funcţii publice” s-a încheiat cu bine: peste un milion de români din țară și din întreaga lume au semnat pentru a susține inițiativa.

Perioada strângerii de semnături a fost o adevărată provocare dar și un adevărat succes: mii de voluntari și-au petrecut sute de ore la corturi sau pe străzile orașelor, la proteste sau din poartă în poartă, în satele din întreaga țară. La sediile USR din toată țara au venit sute de plicuri de la românii plecați în străinătate, care speră că într-o zi se vor putea întoarce acasă, într-o țară normală, condusă de politicieni decenți. Sute de cetățeni au strâns liste de semnături de la rude, prieteni, colegi de serviciu și le-au adus la corturile “Fără penali” sau la sediile USR.

Brașovul a fost primul județ care a reușit să depășească pragul de 20.000 de semnături impus de lege și tot primul județ care a depus semnăturile la primării, pentru validare, iar până la finalul campaniei, aproape 44.000 de brașoveni au semnat pentru iniţiativa “Fără penali”.

Cele mai multe semnături s-au strâns de la cetățeni cu domiciliul în municipiul Brașov, respectiv 28,326 semnături. Municipul Brașov este urmat de Făgăraș, cu 3,407 semnături, și de celelate localități unde există filiale USR: Codlea și Săcele, cu câte 1300 de semnături, Râșnov, cu 1,141 semnături. Un număr mare de semnături a venit însă și din alte orașe, precum Victoria (750 de semnături) și Zărnești (1,036 semnături).

În prima etapă, în județul Brașov s-au depus 21,476 semnături, din care 2,592 au fost invalidate. A doua tranșă, respectiv 21,597 semnături, a fost depusă săptămâna trecută, urmând ca dosarele să fie recuperate de la primării până pe data de 20 septembrie.

La validarea primei tranșe de semnături, unele primării au dovedit că nu cunosc prevederile legale privind autentificarea listelor de semnături pentru inițiative cetățenești, invalidând numeroase înregistrări din motive precum adresă incompletă sau lipsa unui prenume, lucruri care nu reprezintă motive de invalidare. Conform legii, atestarea listelor de susţinători de către primării constă în atestarea calităţii de cetățean cu drept de vot și a domiciliului sau reședinței persoanelor fizice care au aderat la propunerea legislativă prin furnizarea unor date personale și prin semnătură.

Drept urmare, odată cu depunerea celei de-a doua tranșe de dosare, am furnizat administrațiilor locale toate informațiile necesare, sub forma unui ghid întocmit de juriștii USR.

După validarea semnăturilor de către primării și recuperarea dosarelor, urmează ca listele de semnături, împreună cu proiectul și expunerea de motive, să fie înregistrate la Parlament. Apoi, Parlamentul înaintează propunerea către CCR pentru controlul de constituționalitate.

Le mulțumim încă o dată zecilor de mii de brașoveni care au semnat inițiativa, precum şi voluntarilor care și-au dedicat timpul liber pentru a strânge semnături și pentru a depune listele la primăriile din întregul județ.

Reamintim că inițiativa cetățenească „Fără penali în funcții publice” are ca scop modificarea Constituţiei României prin introducerea unui al treilea alineat la articolul 37, cu următorul cuprins: „Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării.”

Leave a Reply

%d bloggers like this: