Smiley face

Inedit spectacol de romante sustinut de baritonul Lorand Cristian pe scena Operei Brasov

Iubitorii muzicii de calitate romanesti de odinioara sunt asteptati la un inedit spectacol de romante sustinut de baritonul Lorand Cristian.

“Dragii mei, prin  prezentul material vă anunț că în data de 15 aprilie 2018, duminică, de la ora 17.00, la Opera Brașov va avea loc un spectacol extraordinar dedicat muzicii românești de odinioară și minunatului public brașovean!!! În prima parte a concertului voi interpreta cântece de neuitat,  acompaniat la pian de Sena Ducariu și la vioară de Cătălin Floroiu, doi instrumentiști foarte valoroși care fac cât o orchestră întreagă !!! Piesele din prima parte sunt romanțe românești, melodii de muzică ușoară și cântece de petrecere!!! De fiecare dată când le interpretez sunt surprins de frumusețea liniei melodice și de sensibilitatea versurilor. Melodiile aparțin unor mari compozitori români: Gherase Dendrino, Nicolae Kirculescu, Emanuel Ionescu, Vasile Vasilache jr., Sergiu Malagamba, Radu Șerban, Edmond Deda, Ion Vasilescu, George Grigoriu, Emil Gavriș. Versurile de o mare frumusețe au fost scrise de Aurel Felea, Flavia Buref, Eugen Mirea, Harry Negrin, Nicolae Chirițescu, Romeo Iorgulescu, Angel Grigoriu,  Puiu Maximilian, toți textieri renumiți pe vremuri. Voi interpreta cântece care au un farmec aparte și care m-au cucerit definitiv ca „Prieten drag”, „Of, inimioară”, „Azi e mai frumos ca ieri”, „Din cioburi de iubire”, „Ploaia și noi”, „Să nu-ți spui dorul nimănui”, „Poate cânți și tu”, „Cred că m-am îndrăgostit” și altele la fel de celebre. Prima parte a spectacolului  este un tribut închinat marilor noștri compozitori și textieri de altădată care merită recunoștința noastră pentru bijuteriile muzicale dăruite de-a lungul carierei lor excepționale.

A doua parte va fi dedicată unor tineri interpreți, cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani, foarte talentați nerăbdători să-și manifeste arta în primul lor spectacol profesionist de o asemenea amploare. Ei sunt câștigători a numeroase premii, Matei Tudose, Paula Țâra , Maya Garștea Wengorz, Timea Koppandi, Andrei Schuller. Programul celei de-a doua părți este alcătuit din lieduri, arii de operă, musichall, muzică ușoară dar și chansonette .

Prin acest spectacol vreau să subliniez cât de minunată e muzica de odinioară dar și că am mari speranțe în ceea ce privește viitorul muzicii românești !!!

Marii compozitori și textieri români de altădată sunt, subliniez, un exemplu de urmat  pentru cei de astăzi!!!!

Muzica și textele lor dăinuiesc veșnic!!! Cinste lor!!!

Prezentarea spectacolului va fi realizată de mine și voi puncta aspecte inedite din viața acestor MARI ROMÂNI!!!

Spectacolul este realizat cu sprijinul Operei Brașov, conducerii căreia îi mulțumesc!!!

Acest spectacol este realizat alături de prietenii mei din operă, scenografie Rodica Garștea, sunet – Cristina Buga, lumini – Mariana David, regie tehnică – Silvia Papadopoulos, tehnic scenă – Ovidiu Epure.

Concepția spectacolului, regia și producerea acestuia îmi aparțin.

Vă mulțumesc pentru tot sprijinul pe care mi-l acordați întotdeauna cu atâta generozitate, dragi oameni din presa brașoveană !!!!

Vă invit cu mult drag și entuziasm la acest spectacol !!!!” a declarat plin de emotie baritonul Lorand Cristian.

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: