Incep lucrarile de reabilitare la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov

Consiliul Județean Brașov demarează lucrările de reabilitare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov (SCJU).

Prima etapă de lucrări vizează consolidarea, reorganizarea funcțională a secțiilor, renovarea interioară și refacerea  instalațiilor pentru aripa B a Pavilionului central, aripa A fiind deja reabilitată.

Valoarea totală a contractului este de 23,1 milioane lei.

Pentru a începe aceste lucrări ample de reabilitare, am consultat șefii de secții din SCJU privind etapizarea lucrărilor, astfel încât actul medical să se poată desfășura cu cât mai puține riscuri, iar pacienții să fie cât mai protejați de disconfortul creat de aceste lucrări.

În prima variantă s-a propus eliberarea alternativă a câte trei etaje din spital și etapizarea lucărilor în așa fel încât să se încadreze în cele 22 de luni prevăzute în contract. Acestă alternativă creează însă un disconfort major pacienților atât din punct de vedere sonor, cât și ambiental. Clădirea SCJU este construită din semifabricate din beton, iar zgomotul produs în timpul percutării planșelor de beton pentru consolidarea clădirii cu fibră de carbon în vederea asigurării rezistenței cerute de proiect se va propaga la toate etajele. În consecință, s-a propus a doua alternativă de eliberare completă a aripii B, astfel încât pacienții să fie protejați, iar timpul de execuție a lucrăriilor să se reducă cu șase luni. Această a doua variantă a fost agreată în final de majoritatea medicilor.

Pentru eliberarea întregului corp B al clădirii, managerul SCJU ne-a prezentat planul de mutare temporară a secțiilor care funcționează în prezent în corpul B. Astfel, au avut prioritate în procesul de relocare acele secții care depind de blocurile operatorii ale spitalului și care în mod evident trebuie să rămână în corpul A – Pavilion central. Celelalte secții vor fi mutate temporar în pavilioanele Astra și Tractorul, astfel încât să se poată asigura funcționarea în continuare a acestor secții.

Această mutare temporară va cauza reducerea temporară a 59 de paturi din totalul de 910 paturi.

Totodată, pentru demararea lucrărilor am inițiat o serie de demersuri. Unitatea de Primiri Urgențe se va muta în clădirea în care a funcționat ambulatorul spitalului (fosta policlinică), utilizând intrarea de pe strada Octavian Augustus. Am demarat lucrările de amenajare a acestui spațiu, atât în interior, cât și în afara clădirii, astfel încât pacienții care vor sosi cu ambulanțele la UPU să poată fi transportați indiferent de condițiile meteo. Ambulanțele ce deservesc UPU vor parca pe strada Octavian Augustus. Din acest motiv, începând cu data de 27 martie 2017, circulația publică auto, cu excepția ambulanțelor și a taxiurilor, va fi închisă pe strada Octavian Augustus – pe tronsonul cuprins între Calea București, până la intersecția cu strada Popa Șapcă.

Conform estimărilor făcute de managerul SCJU, toate aceste activități de relocare secții și de relocare UPU vor dura maxim 45 de zile.

 

A doua etapă a investiției presupune lucrări atât în corpul A, cât și în exteriorul Pavilionului central, cu o estimare de 1,6 milioane lei.

La corpul A se vor face lucrări pentru îmbunătățirea PERFORMANȚEI LA INCENDIU a întregului pavilion central, necesare conform raportului de expertiză tehnică P.S.I. întocmit de expertul tehnic siguranță la foc, respectiv:

  1. realizarea unei scări de evacuare exterioară, care să preia două fluxuri de evacuare cu targa;
  2. modificarea sistemului de hidranți exteriori: mărirea capacității de funcționare și asigurarea ariilor de acoperire corespunzătoare;
  3. instalarea de uși interioare rezistente la incendiu în spații subsol (tronson A și către bucătărie);
  4. închiderea unor goluri de fațadă la învecinarea cu blocul operator;
  5. realizarea unui perete antifoc între recepție și blocul operator;
  6. sisteme de presurizare la corpul A – acolo unde culoarele nu beneficiază de iluminat natural, respectiv posibilitatea evacuării naturale a fumului către exterior și, corelat cu acestea, instalarea de sisteme de autoînchidere la ușile existente.

Toate elementele menționate au fost absolut obligatorii pentru obținerea avizului I.S.U.

One thought on “Incep lucrarile de reabilitare la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov

  • 23 March 2017 at 23:06
    Permalink

    O decizie dezastruoasa. Bani aruncati. Reabilitarea unui camin de nefamilisti numit spital va da tot un camin de nefamilisti, dar spoit nou. O mizerie, bani aruncati, sansa aruncata la gunoiul istoriei ca Brasovul sa inceapa acum construirea unui spital civilizat, mare, regional. Reabilitarea trebuia facuta in 1990, acum mizeria aceea de cladire trebuia DEMOLATA.

    Reply

Leave a Reply

%d bloggers like this: