Smiley face

I.S.U. Braşov a luat mai multe măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranţă în minivacanţa de Rusalii

Având în vedere că în perioada imediat următoare un număr foarte mare de cetăţeni vor sărbători Rusaliile şi că va urma o perioadă cu mai multe zile libere, pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente neplăcute I.S.U. Braşov a luat o serie de măsuri.

Astfel vor fi desfăşurate controale şi recunoaşteri în teren lăcaşurile de cult unde se preconizează un aflux mare de persoane; subunităţile inspectoratului vor organiza patrule în zonele unde cetăţenii obişnuiesc să petreacă “iarbă verde”. Numărul efectivelor şi al mijloacelor de intervenţie din turele de serviciu este crescut, asigurându-se astfel o intervenţie promptă şi operativă în eventaulitatea producerii unor situaţii deosebite.

 

Pentru a petrece în siguranţă clipe plăcute și relaxante în mijlocul naturii împreună cu famila și cei dragi, respectaţi următoarele reguli de apărare împotriva incendiilor:

  • utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt este interzisă.;
  • prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în zonele de agrement se face numai în locuri special amenajate, în condiţii și la distanţe de siguranţă care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi;
  • monitorizaţi în permanenţă arderea, deoarece, chiar și o rafală slabă de vânt ar putea modifica direcţia focului, îndreptând flăcările spre vegetaţie sau transportând scânteile incandescente la distanţe mari;
  • supravegheaţi continuu copiii pentru a preveni jocul acestora cu focul;
  • asiguraţi la locul arderii mijloace de stingere: un stingător sau o găleată cu apă;
  • înainte de plecare stingeţi focul și acoperiţi cenușa cu pământ. Strângeţi și depuneţi toate resturile numai în locuri special amenajate.

 

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: