Guvernul pregătește REGIONALIZAREA României

Ministerul de Interne, Ministerul Muncii și Ministerul Fondurilor Europene plănuiesc modificări radicale ale organizării în teritoriu prin eliminarea structurilor județene și înlocuirea cu structuri regionale. Sunt primii pași în direcția unei reforme administrative masive, despre care au dat indicii în ultimele luni atât premierul Orban, cât și președintele Iohannis, potrivit G4Media.ro

  • Actuala organizare a administrației centrale, cu structuri în fiecare din cele 40 de județe, plus sectoarele Bucureștiului, e criticată constant pentru lipsa de eficiență și pentru menținerea unui aparat birocratic stufos, cu costuri uriașe pentru stat. Structurarea teritoriului pe regiuni în loc de județe nu poate fi însă realizată fără modificarea Constituției, așa că majoritatea ministerelor și instituțiilor centrale și-au păstrat structura teritorială neschimbată de zeci de ani.
  • Reorganizarea din cele trei ministere are loc însă în absența unei strategii unitare, convenite la nivelul întregului guvern. Nu e clar în acest moment pe ce documente programatice sau studii de impact se bazează inițiativele de reformă din cele trei ministere – cheie. Continuare pe G4Media.ro

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: