FOTO. Liberalii brașoveni vor să preia gara încă de pe timpul guvernării PNL. Cine credeți că era atunci ministru la Transporturi ?

Liberalii brașoveni sunt în pană de idei. Cum nu prea au cu ce să-l ajute pe candidatul la europarlamentare, Siegfried Mureșan, cei din PNL Brașov s-au gândit să-l lipească de gara Brașov. Astfel, i-au trecut numele pe un pliant și s-au apucat de distribuit prin cutiile poștale. În pliant scrie că Primăria Brașov a încercat preluarea gării încă din 2007, când la Ministerul Transporturilor se afla chiar șeful PNL, Ludovic Orban. Doar ca nici el nu a dat gara Primăriei Brașov…este clar câtă încredere a avut în administrația locală. Ce nu au înțeles încă cei de la PNL Brașov este faptul ca la gară este vorba și de siguranță feroviară, nu este atât de simpla trecerea ei la primărie.

Dar ce promit liberalii brașoveni în cazul în care ar prelua gara?

”Curățenie, lifturi și scări rulante, panouri de informare, siguranță”, acestea sunt cuvintele frumoase înșirate electoral pe un pliant. Dar dacă tot sunt setați pe curățenie, oare nu ar fi mai simplu să înceapă cu orașul pe care îl au în administrare? Am publicat în urmă cu câteva zile poze cu munți de gunoaie din mai multe zone ale municipiului.

De asemenea, se vorbește de siguranță în timp ce brașovenii nu sunt siguri nici pe străzile din oraș. În gară există un post de POLIȚIE, în cazul în care reprezentanții PNL nu știu. Cât despre lifturi și scări rulante, pentru aceste investiții trebuie și bani. Dacă anul acesta încă mai există un excedent bugetar rămas din anii anteriori, pe viitor nu se știe cât va mai fi la buget pentru investiții având în vedere că salariile angajaților s-au dublat, în unele cazuri aproape triplat. Plus că sunt alte proiecte mult mai importante de rezolvat în Brașov, cum ar fi traficul rutier spre Tractorul, traficul rutier în zona viitorului mall din Centrul Civic, podul peste gară, achiziționarea de autobuze electrice, reabilitarea clădirilor din centrul vechi, reducerea poluării și multe altele. Logic, de unde bani pentru toate?

De altfel, managementul bun al liberalilor s-a văzut în ultimii ani. Brașovul este pe locul 3 la poluare, locul 4 la emigrare(brașovenii se mută în orașe precum București, Cluj, Timișoara), nu are autobuze electrice, stadion, când plouă străzile se inundă, s-au construit 2 parcări cu probleme încă de la darea în folosință( în ambele plouă, iar în cea din Poiana Mică nu parchează nimeni…). Pe lângă faptul că nu au făcut mare lucru, mulți dintre liberali s-au ales și cu dosare penale, de altfel fiind singurul partid politic care are cercetați penal sau condamnați atât în Consiliul Local, cât și în Consiliul Județean. În total, 6 consilieri locali și județeni, plus primarul au probleme cu legea.

Acum, în prag de alegeri toți pozează în ”sfinți”, în salvatorii orașului și județului uitând că de peste 10 ani doar ei conduc orașul, nimeni altcineva.

 

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: