Finanțatorii elvețieni, vizită în teren la cele 3 proiecte de investiții susținute la Brașov

Comitetul director care coordonează implementarea Programului de finanțare prin Acordul de Cooperare Elețiano-Român s-a reunit la Brașov, zilele acestea, pentru o întâlnire de final de proiect, în care a discutat despre cele 3 investiții susținute în municipiu din fonduri elvețiene dar și despre potențiale co-finanțări care ar putea fi acordate în viitorul ciclu de bugetar al Programului.  În acest comitet director sunt reprezentate Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Fondul de Dezvoltare Elvețiano-Român, prin Rowland Python, coordonator pentru România și Bulgaria, și Primăria Brașov, prin viceprimarul Costel Mihai. 

Prin Acordul de Cooperare Elvețiano-Român, în municipiul Brașov au fost susținute, în prezenta sesiune bugetară, 3 proiecte majore de investiții:  eficientizarea energetică a Școlii gimnaziale nr. 4 din cartierul Valea Cetății, eficientizarea energetică a Colegiului de Informatică „Grigore Moisil“ și moderniarea și eficientizarea sistemului public de termoficare din zona Tractorul. Toate cele trei proiecte au fost vizitate în teren, în ultima săptămână, de Comitetul director. 

 

Proiectul de reabilitare a rețelelor de transport și distribuție energie termică în zona Tractorul este una dintre reușitele acestei cooperări, fiind dus la bun sfârșit în această toamnă, în ciuda unor întârzieri în grafic. Lucrările, începute în urmă cu un an, au avut o valoare de 14.455.400 lei fără TVA și au fost finalizate la termen.  Prin acest proiect au fost înlocuite vechile țevile vechi și supradimensionate cu unele cu diametru mai mic, preizolate și prevăzute cu senzori care permit monitorizarea parametrilor de funcționare a rețelei, dar și identificarea avariilor, fără a fi nevoie de săpături de sondare. De asemenea, au fost introduse şi conducte pe noi trasee, astfel încât să existe legături și spre noua zonă rezidențială din acest cartier. În prezent, la rețeaua centralizată de termoficare, în cartierul tractorul sunt în jur de 2.200 de consumatori echivalent, dar sistemul a fost configurat astfel încât să poată fi racordați peste 6.000 de consumatori echivalenți, având în vedere că aceasta este o zonă rezidențială în continuă dezvoltare. 

Tot prin Programul de Coperare Elvețiano-Român au fost co-finanțate și proiectele de eficientizare energetică prin metode „smart“, a două instituții de învățământ din Brașov: Colegiul de Informatică „Grigore Moisil“ și Școala gimnazială nr. 4. 

O situație mai puțin plăcută a fost constatată în teren, pe șantierul de la Colegiul de Informatică Grigore Moisil, unde termenul de finalizare a lucrărilor, de 16.09.2019, nu va fi respectat, astfel că elevii vor începe anul școlar tot în imobilul de pe strada Cocorului.
Lucrările de la Colegiul de Informatică, având o valoarea de  4.232.124 lei fără TVA, sunt executate de SC Construcciones Deco SA
, firmă care nu și-a respectat obligațiile contractuale până acum, lucru constatat și de reprezentanții Comitetului director pentru implementarea Programului de finanțare Elvețiano-Român, dar și de ambasadorul Confederației Elvețiene în România, Arthur Mattli, care a și intervenit, încă din luna august, pentru o discuție cu omologul său spaniol, pe această firmă. Firma, care mai are o săptămână de contract, va fi sancționată pentru întârzieri, prin reținerea garanției. Viprimarul Costel Mihai spune că, în regim de urgență, după 16 septembrie, va fi angajat un nou constructor, care să ducă la final lucrările, până la sfârșitul anului în curs.

La polul opus, Școla gimnazială nr. 4 din Valea Cetății, cu lucrări similare celor de la Colegiul de Informatică a fost finalizată, în schimb, în termen, fiind recepționată încă din aprilie 2019. Investiția co-finanțată din fonduri elvețiene a costat la 2.530.272 lei pentru proiectare și execuție, fiind realizată în 14 luni. Aceste lucrări au dat o față nouă școlii nr. 4, atât la nivelul sistemelor de iluminare și încălzire, cât și în ceea ce privește reamenajarea sălilor de clasă, astfel încât elevii să poată învăța în cele mai bune condiții. 

„Am ajuns la finalul unei sesiuni de finanțare din Fondul Elvețiano-Român, cu trei proiecte susținute din această sursă la Brașov și sper ca în cel mai scurt timp să putem spune că le-am finalizat pe toate 3 și să le putem pune la dispoziția brașovenilor. Am avut o colaborarea foarte bună cu reprezentanții Comitetului director, care au fost acum la Brașov, și o relație bazată în primul rând pe sinceritate. Mă bucur că proiectul de extindere și modernizare a sistemului de termoficare, care a fost la un moment-dat, cel mai întârziat față de grafic, am reușit să-l aducem la bun sfârșit. Foarte important, din punctul meu de vedere, este faptul că, la fiecare pas, am avut deschiderea și sprijinul partenerilor noștri din Guvernul elvețian și din Ambasada Confederației Elvețiene la București, în frunte cu domnul ambasador Arthur Mattli. Cu acesta din urmă am discutat, de altfel, și o continuare a colaborării noastre, mai ales că în această perioadă, Guvernul elvețian are în dezbatere un nou acord cu Guvernul României, pentru alte linii de finanțare similare celor de acum, pe care sper ca și Brașovul să ajungă să aplice cu alte proiecte“, a declarat viceprimarul Costel Mihai.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: