Filarmonica Brașov vă invită la concert!

Joi, 6 februarie 2020, ora 19.00, la Sala Patria, melomanii brașoveni sunt invitați la un eveniment muzical cu tematică. Astfel, în Concertul Simfonic Extraordinar din această  săptămână, „Seară Schumann” este propunerea dirijorului nipon DAISUKE SOGA, care se va afla la pupitrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Brașov. Solista invitată este pianista AIKO TOMINAGA din Japonia, aflată la prima colaborare cu Filarmonica Brașov și deasemenea, pentru prima dată în România. 
Din repertoriul serii vor face parte lucrările: Uvertura „Manfred” op. 115, Concert pentru pian şi orchestră în la minor op. 54 și Simfonia a III-a op. 97 în Mi bemol major „Renana”.
  
Biletele se găsesc la Sala Patria, din B-dul 15 Noiembrie, nr. 50 A dar si pe www.bilet.ro. Costul unui bilet este de 50 Ron.
  
Program casierie: 
Luni - Miercuri: 12 - 15
Marți - Joi: 16 - 18 
  
REPERE CULTURALE...

În galeria marilor compozitori germani, la loc de frunte se află Robert Schumann (1810-1856). Omul şi muzicianul Schumann întruchipează pe romanticul german, aşa cum cel francez este ilustrat de Berlioz, iar cel slav de Chopin. Complexa sa personalitate, de muzician şi literat, a fost dublată de înalta conştiinţă a germanului dornic de a propulsa pe culmi cultura sa naţională.

Născut la Zwickau, în Saxonia, a fost fiul unui librar cu preocupări intelectuale, care a publicat portretele celor mai de seamă oameni şi a tradus în limba germană opera lui Scott şi Byron. Tatăl său edita reviste şi publicaţia enciclopedică “Galeria portretelor celor mai de seamă oameni ai tuturor popoarelor şi timpurilor”. Crescut într-un asemenea climat, micul Robert manifestă înclinaţii spre literatură, scrie romanul Selene şi lucrări dramatice, talentul literar al adolescentului înrâurindu-l ulterior pe compozitor. Făcea traduceri din clasicii antici şi aprofunda pe Goethe şi Schiller. Gustul pentru literatură s-a împletit cu darul de a evoca prin sunete imagini plastice, primele sale creaţii fiind rezultatul impresiilor produse de lucrări literare. Astfel, Papillons şi Kreisleriana sunt rodul imaginilor create în urma lecturii operelor lui Jean Paul Richter şi E. T. A. Hoffmann.

La 13 ani îşi execută Psalmul 150 cu o mică orchestră, alcătuită de el. După terminarea liceului se înscrie la Universitatea din Leipzig (1828), urmând dorinţa tatălui său, care murise în anul 1826.

La Leipzig îl cunoaşte pe compozitorul Heinrich Marschner şi pe profesorul Friedrich Wieck, a cărui fiică, Clara, se afirma ca o virtuoză a pianului. Temporar se mută la Heidelberg (1829), unde se afirmă ca pianist şi compozitor în salonul juristului şi melomanului J. Thibaudet. După audierea lui Paganini (la Frankfurt) şi după o călătorie întreprinsă în Italia se întoarce la Leipzig, decis să renunţe la studiile juridice şi să se dedice exclusiv muzicii. Dacă maturitatea timpurie şi sprijinul familiei lui Mendelssohn i-au hotărât de la început cariera, Schumann a ajuns mai târziu la muzică, după lupte încordate cu familia şi cu propriile sale îndoieli.

  

În primii ani de creaţie, a dat frâu liber fanteziei sale, aşa cum mărturisea autorul: ”Când compun nu mă mai gândesc la formă, compun pur şi simplu” (1838). Este perioada când scrie miniaturi pianistice descriptive sau confesive, îngemănate în cicluri de piese programatice. În schimb, peste ani (1853) considera că pentru “a compune în forme libere, trebuie să stăpâneşti mai întâi formele consacrate, valabile pentru toate timpurile”. Puternic ancorat în tumultul vieţii, Schumann ne dezvăluie înrâurirea acestuia asupra creaţiei sale: “Mă frământă tot ceea ce se petrece în lume – politică, literatură, oamenii. Reflectez la toate acestea în felul meu, după care produsul acestor meditaţii îşi croieşte drum în afară şi caută să fie exprimat prin muzică.”

Pentru înaltele sale idealuri artistice a luptat şi cu condeiul, fondând împreună cu profesorul Wieck şi cu prietenii săi Juluis Knorr şi Ludwig Schunke, în anul 1834, “Noua revistă muzicală”, prin care a militat pentru o artă nouă, sinceră, opusă muzicii emfatice, fără un conţinut adânc de idei. Protestează împotriva gustului îndoielnic şi a criticii de un pedant formalism, promovate de Fincke la revista “Allgemeine musikalische Zeitung”, din acelaşi oraş. Schumann menţionează faptul, că autori minori ca Herz, Hummel, Hiller, Kalkbrenner, Bertini, Thalberg, Moscheles, au făcut să fie uitaţi marii compozitori: Bach, Beethoven, Schubert, Weber şi să nu fie cunoscuţi de contemporanii săi.

  
Lucrările cele mai izbutite sunt cele destinate pianului, ele fiind un adevărat testament al romantismului, prin atâtea genuri îndrăgite de el: foi de album, tablouri miniaturale, scene de basm, piese nocturne, siluete graţioase, acuarele, eroi de carnaval, piese lirice, dansuri stilizate, toate trădând o imensă imaginaţie poetică. Originalitatea acestor creaţii îl aşază alături de marii romantici. El tratează pianul cu totul nou: gândirea sa armonică aduce variate culori, ritmul este mereu neliniştit, figuraţiile melodice şi armonice, împărţite la diferite voci, conferă pianului valenţe orchestrale. Creaţia pianistică îl impune ca un distins melodist, de o debordantă spontaneitate, cu o vădită libertate armonică şi varietate ritmică. 

Creaţia lui Schumann ni-l prezintă ca un artist ale cărui impulsuri romantice şi evadări în lumea fanteziei au fost adesea zăgăzuite de tiparele clasice. Romantic avântat, alternează imaginile visării cu cele ale patosului înflăcărat, unele imagini sonore prefigurând impresionismul.

Schumann n-a fost numai un subtil poet al pianului. Liedurile şi muzica instrumentală ni-l arată ca un artist al melodiei cantabile şi al paletei sonore fin discernate, cu care redă universul sufletului uman. Luptând împotriva tuturor celor care considerau arta ca un divertisment sau o virtuozitate sterilă, Schumann şi-a închinat activitatea sa de critic promovării muzicii de înalt conţinut, muzicii adevărate. În ultimii ani şi-a strâns articolele într-un volum “Scrieri despre muzică”, care rămâne un viu document al vremii şi o mărturie a celor mai frumoase aspiraţii, consemnate de un mare poet al pianului.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: