Smiley face

Femeie dispărută de la un cămin, găsită de polițiștii locali

Polițiștii locali de la Biroul 1 Centru au găsit o femeie dată dispărută încă din luna mai a acestui an. E. D. în vârsta de 66 de ani a fost instituționalizată la un cămin pentru persoane vârstnice din județ,  însă la jumătatea lui mai a plecat la plimbare prin oraș și nu a mai revenit în unitate. Fiind anunțată de D. G. A. S. P. C. în urmă cu o săptămână, Poliţia Locală Brașov a demarat procedurile de căutare. ”Femeia a fost depistată și identificată în curtea unei biserici din oraș,  unde se adapostise de frig. Ea le-a povestit cu lacrimi în ochi polițiștilor locali că intentionase să plece la copii în Italia, însă pentru că nu deținea fondurile necesare nu s-a putut urca în nici un mijloc de transport pentru a ajunge la destinatia dorită. Sunt informații conform cărora,  E. D. a fost inițial în Sfântul Gheorghe,  însă nu a stat mult acolo,  revenind în scurt timp în Brașov. Aici, ea a stat pe unde a putut,  dar cel mai mult în stradă. Tot ea,  le-a mai spus polițiștilor locali că de șase ani a rămas fără un acoperiș deasupra capului,  având o situație familială și financiară dificilă. Femeia a fost predată pe bază de proces verbal celor de la D. G. A. S. P. C.”, a spus Nicolae Aldea
director executiv la Politia Locala Brasov.

Leave a Reply

%d bloggers like this: