FC Hermannstadt o elimină pe vicecampioana FCSB în sferturile de finală ale Cupei României

La nici 3 ani de la înfiinţare, FC Hermannstadt a reuşit o performanţă demnă de luat în seamă. Echipa sibiană a câştigat, cu scorul de 3-0 (2-0), meciul susţinut în sferturile de finală ale Cupei României, în compania vicecampioanei FCSB. După 22 de ani o echipă din Sibiu reuşeşte să ajungă din nou în semifinalele competiţiei KO, precedenta performanţă de acest gen aparţinându-i grupării FC Inter.

Scorul a fost deschis de Bogdan Rusu, în minutul 11. Ştefan Blănaru a marcat cel de-al doilea gol, la exact o jumătate de oră de la debutul întâlnirii, iar Rusu a stabilit rezultatul final în a doua repriză (min. 63).

FC Hermannstadt a jucat ultimul sfert de oră în superioritate numerică după ce Ovidiu Popescu a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene.

Pentru FC Hermannstadt au evoluat Cătălin Căbuz – Alexandru Coman, Cătălin Pîrvulescu, Ionuţ Stoica, Daniel Tătar – Răzvan Dâlbea, Cristian Danci – Petrişor Petrescu (Sabin Lupu, min. 68), Bogdan Rusu, Andrei Hergheligiu (Cosmin Neagu, min. 85) – Ştefan Blănaru (Alexandru Târnovan, min. 81).

Partida dintre FC Hermannstadt şi FCSB a fost programată iniţial pentru miercuri, 28 februarie, de la ora 18:30 şi ar fi trebuit să fie prima din istoria Sibiului disputată în nocturnă, însă arbitrul de centru Cătălin Popa a luat decizia amânării ei, motivând că suprafaţa de joc este impracticabilă. În cele din urmă meciul a avut loc joi, 1 martie, de la ora 14:00, pe Stadionul ”Municipal”, în asistenţa a peste 10.000 de suporteri.

Mulţumim suporterilor care s-au prezentat astăzi şi ieri la stadion şi au susţinut echipa noastră, a tuturor sibienilor. Suntem convinși că şi cei care nu au reușit să ajungă astăzi la meci au fost şi vor fi alături de noi

Leave a Reply

%d bloggers like this: