Explozie pe scena politică din Brașov după alegeri. PNL și PSD, pe un butoi cu pulbere

Dacă până acum partidele mari au făcut legea la Brașov, se pare că lucrurile se vor schimba în viitorul apropiat. Dosarele penale de la PNL, disputele interne de la PSD și rezultatul slab al alegerilor europarlamentare și prezidențiale vor schimba cu siguranță configurația scenei politice din Brașov.

PSD trebuie reformat clar, nu mai merge doar cu vorbe, trebuie fapte. Este nevoie de o regândire, de oameni buni și vocali în Consiliul Județean și Consiliul Local, nicidecum personaje care nu fac altceva decât să se prezinte la ședințele de partid. Când tu votezi pe bandă rulantă toate proiectele primarului sau președintelui Consiliului Județean, fără să analizezi, să aduci argumente, să te opui, normal că oamenii nu pot să vadă în tine un ales care apără interesele comunității. Este nevoie de o garnitură nouă, de atragerea tinerilor în partid. Bineînțeles, aici este o problemă la nivel național, PSD Brașov a pierdut și pe mâna celor de la centru, nu doar pe mâna lor.

De asemenea, ar trebui gândit pentru alegerile următoare ca cei care sunt pe listele de la Consiliul Județean să nu mai dispară iar în Parlament. Trebuie decis, ori într-o parte, ori în alta. Normal că nu a mai rămas nicio persoană vocală în Consiliul Județean dacă au plecat 4 persoane în Parlament. Cine a rămas? Nimeni!

Ieri pe internet a circulat o așa-zisă scrisoare deschisă pentru conducerea PSD. Acolo se vorbește de nemulțumiri la nivel de Brașov. Bine, nu se știe cine a scris, nimeni nu și-a asumat, deci nu poate fi luată de bună, dar, pune semne de întrebare.

PNL trebuie să aibă în primul rând un lider, unul adevărat, nu unul care încă este sub controlul lui George Scripcaru și împarte puterea locală cu acesta. Toată lumea știe că aleșii din Consiliul Local sunt controlați de George Scripcaru prin Adrian Oprică, iar cei din Consiliul Județean de Adrian Veștea. Pe lângă disputele interne pentru putere, în PNL Brașov mai sunt și problemele PENALE. Culmea este că președintele CJ le cunoaște, dar le acceptă, chiar dacă la nivel central se discută altceva.Că este un conducător moale rezultă și din faptul că are un vicepreședinte cercetat penal, chiar de la el din partid. Acolo nu mai există varianta că este nevinovat, omul a fost prins băut, deci clar nu există loc de interpretări.

De ce încă mai este pe funcție? Oare asta vor brașovenii?

Este cunoscut faptul că la Consiliul Județean Brașov sunt 2 consilieri cercetați pentru fapte de corupție. Un alt consilier este condamnat pentru un accident mortal, iar VICEPREȘEDINTELE Consiliului Județean Brașov este cercetat pentru că s-a urcat băut la volan, fiind prins cu o alcoolemie de peste 2 la mie. Un adevărat pericol public pentru participanții la trafic.

La Consiliul Local există și acolo un consilier cercetat pentru acte de corupție, iar unul condamnat care între timp a fost reabilitat. Aici se mai adaugă și primarul care are mai multe dosare penale.

La PNL, ”dosarele penale” par să fie obligatorii pentru cei din conducerea partidului. Mai amintim pe Liviu Cocoș care a avut probleme cu legea și a fost scos din Primăria Predeal, dar și alții. Mai nou și Oprică este amenințat cu dosarele penale, fiind deja depuse sesizări la DNA si DIICOT de către un fost partener de afaceri. Nu trebuie uitat nici anturajul dubios din preajma președintelui de CJ. Sunt deja informații pe surse că va veni un val cu dosare penale .Multe instituții printre care și spitale au ajuns să fie controlate de oameni dubioși,interlopi. Contractele fiind oferite pe ochi frumosi.

În concluzie, nu este exclus ca la următoarele alegeri locale să vedem că intră în Consiliul Local sau Județean partidulețe locale sau regionale, cu oameni noi, nepătați. În aceste condiții, majoritatea va fi greu de obținut, iar ”dictatura” unor partide va dispărea. Rămâne de văzut cum se vor reforma aceste 2 formațiuni politice. Cu ce vin nou, de fapt cu cine vin…

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: