Smiley face

Evenimente Culturale dedicate Anului Centenar Decembrie, 2018 – Comuna Feldioara, Judeţul Braşov

În an centenar, România îmbracă straie de sărbătoare, iar împreună sărbătorim însemnătatea celei mai importante file de istorie a neamului românesc. Comuna Feldioara, la ceas de sărbătoare, prilejuieşte, la un secol de la cea mai măreață pagină din istoria poporului nostru, festivităţi solemne ce au rolul de-a ne aduce mai aproape de toţi cei ce simt, iubesc şi trăiesc româneşte. Avem, astfel, șansa, de a ne dovedi vrednici urmași a celor ce au înfăptuit Marea Unire la 1918 prin alăturarea noastră acestor manifestaţii ce se doresc a fi unele deosebite pentru întreaga noastră comunitate şi nu numai.

Vă aşteptăm, la ceas de sărbătoare, să petrecem împreună în Comuna Feldioara! Sub egida >> Feldioara – În inima României Mari <<, vă ataşăm programul evenimentelor noastre festive dedicate Centenarului Marii Uniri.

29 Noiembrie 2018, 17:00  – Balul pensionarilor , Căminul Cultural Rotbav
1 Decembrie 2018

Biserica Ortodoxă “Sf. Ioan Botezătorul”, Feldioara

9:00 Sfȃnta Liturghie cu Parastas pentru Eroi

10:30 Depunere coroane la Monumentul Eroilor

Școala Agricolă

11:30 Plantarea unui stejar ȋn curtea Școlii/Slujbă de binecuvȃntare/

Corul de copii al Bisericii ortodoxe “Sf. Ioan Botezătorul”

Cetatea Feldioara

12:30 Amplasarea Capsulei timpului –“Gȃnduri pentru 100 de ani”

6 Decembrie,  18:00 Aprinderea luminilor ȋn Bradul de Crăciun

Festivalul Spiritul iernii, ediţia a VIII-a, Căminul Cultural Feldioara

15 Decembrie, 9:00- 14:00 –  Șezătoare la Feldioara – Povești de 100 de ani

Căminul Cultural Feldioara

20 Decembrie  Căminul Cultural Feldioara

11:00 Expoziţia “Pentru o istorie a imnului naţional”, partener

          Muzeul “Casa  Mureșenilor” Brașov, director Valer Rus

Lansare carte “Brașovul și Marea Unire”, Prof. univ. dr. Ioan Vlad

Proiecţie film documentar “Romȃnii care au schimbat lumea: Regina Maria”, 

          realizator Camelia Csiki

21 Decembrie  Căminul Cultural Feldioara

11:00 “Feldiorenii Marii Uniri” – Expoziţie realizată ȋn colaborare cu dna. Corina

Sporea  Bărăgan, dl. Viorel Bodean, dl. Radu Ștefan – profesor  Liceul “Petru Rareș” Feldioara

         “Războiul după 100 de ani “ – Proiect de restaurare și refuncţionalizare război de ţesut, ȋn

parteneriat  cu Liceul “Petru Rareș” Feldioara, profesor Călin Rușitaru

28 Decembrie, 18:00 – Concert extraordinar de Crăciun –  Castelanii ,Căminul Cultural Feldioara

 

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: