Smiley face

Europarlamentarul PSD Răzvan Popa: Dreapta europeană pune piedici accesului la informaţie al utilizatorilor de internet

Eurodeputatul PSD Răzvan Popa atrage atenţia că formaţiunile europene de Dreapta, prin votul dat în Comisia Juridică a Parlamentului European (JURI) cu privire la decizia de a intra în negocierile interinstituționale pentru regulamentul privind radiodifuziunea, au afectat posibilitatea utilizatorilor de Internet de a avea acces la informaţiile şi programele radiodifuzorilor, transmise online.

„Situația privind teritorialitatea drepturilor de autor şi de transmisiune este foarte complexă. Aceasta înseamnă că, pentru a difuza orice film, serial sau documentar în Europa, trebuie respectată legea specifică din fiecare stat membru și cumpărate drepturile pentru fiecare ţară. Pentru a atenua teritorialitatea, a fost sugerată introducerea cunoscutului <<principiu al țării de origine>>. Principiul prevede că, în cazul în care o acțiune sau un serviciu este efectuată într-o țară, dar primită în altă țară, legea aplicabilă este legea țării în care se desfășoară acțiunea sau serviciul. Din păcate, acest principiu nu a fost susţinut de reprezentanţii formaţiunilor Dreptei în Comisia JURI a Parlamentului European.

Astfel, se pun piedici importante pentru utilizatorii de Internet care accesează în general informaţiile şi programele distribuite de radiodifuzori prin mediul online. Este un vot regretabil, mai ales că vorbim despre mulţi tineri, despre o nouă generaţie dinamică, care foloseşte internetul astfel. Conform datelor de la nivel european, tehnologiile digitale facilitează distribuirea și accesul la lucrări și alte materiale protejate, 49% dintre utilizatorii europeni de internet accesând online muzică, conținut audiovizual sau jocuri.

Până la urmă, este şi o formă de cenzură, pentru că se blochează inclusiv schimburile culturale între statele membre ale UE. Dreapta este prea mult ghidată de principii economice depăşite, în detrimentul principiilor care apără interesul public” susţine parlamentarul european Răzvan Popa.

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: