Eurodeputatul Răzvan Popa cere preşedintelui Comisiei Europene consecvenţă în susţinerea aderării României la Spaţiul Schengen

Eurodeputatul social-democrat Răzvan Popa se arată dezamăgit de poziţia transmisă de preşedintele Comisiei Europene, la Forumul Tinerilor Parlamentari din Europa, referitoare la aderarea României la Spaţiul Schengen. În ciuda faptului că în discursul din septembrie despre Starea Uniunii Europene preşedintele CE a afirmat răspicat că România trebuie să intre în Spaţiul Schengen, acum acesta a sugerat că alte state sunt mai bine pregătite.

„O astfel de poziţie arată inconsecvenţă în viziunea despre proiectul european, nu doar în cea despre România. Este ştiut şi recunoscut chiar de preşedintele Juncker faptul că ţara noastră îndeplineşte toate criteriile de aderare la Spaţiul Schengen. De aceea, este regretabil şi inexplicabil faptul că acum preşedintele Comisiei Europene transmite un alt semnal, unul greşit despre aderarea României la Spaţiul Schengen.

România este una dintre cele mai pro-europene ţări şi una dintre ţările membre care susţine consolidarea Uniunii Europene şi a procesului de integrare în această familie.

Vreau să cred că preşedintele CE poate trece peste apartenenţa la o anumită familie politică europeană şi va reveni la poziţia corectă faţă de ţara noastră, poziţie reiterată de altfel în mai multe rânduri de Comisia Europeană” a spus eurodeputatul Răzvan Popa.

Europarlamentarul social-democrat participă în perioada 7-8 Noiembrie 2017 la al 3-lea Forum al Tinerilor Parlamentari din Europa ce reunește deputați și senatori din 27 de State Membre ale Uniunii Europene, cu vârste până în 40 de ani. Pe parcursul celor doua zile au loc discuții, printre alţii, cu președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, şi cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker pe tema priorităţilor Europei.

 

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: