Eurodeputatul PSD Răzvan Popa cere Comisiei Europene măsuri pentru a proteja cumpărătorii de autoturisme

Eurodeputatul PSD Răzvan Popa solicită Comisiei Europene să ia măsuri pentru a combate fraudele de pe piaţa maşinilor uzate – aşa cum sunt comercializarea de maşini furate sau falsificarea kilometrajelor de la autoturismele revândute – protejând astfel interesele consumatorilor europeni.

Printre soluţiile pe care europarlamentarul le vede aplicabile în acest sens se află şi o platformă de identificare complexă a autoturismelor, după modelul belgian, care să ofere consumatorilor informaţii gratuite despre istoricul acestora.

 

„Cluburile de automobile și instituțiile de aplicare a legii din întreaga Europa estimează pierderi de miliarde de euro la nivelul consumatorilor, atunci când aceştia achiziționează autoturisme uzate – incluzând cumpărarea de mașini furate sau cu kilometrajul falsificat. Există numeroase eforturi de combatere a acestor tipuri de fraudă, dar consumatorii sunt din ce în ce mai mult expuși riscurilor.

Există o mare problemă în Europa legată de mașinile furate. La fel și la înșelăciuni numărul crește alarmant. În momentul de față există prea puține platforme unde să poți verifica detalii despre o mașina ce urmează să fie achiziționată ”la mâna a doua”. Cele existente de cele mai multe ori solicită o plată sub forma unui abonament pentru a putea fi accesate.

Prin vânzarea automobilelor cu contorul de parcurs modificat, vânzătorii își asigură un preț mai ridicat la o mașină mai uzată. Situația provoacă pierderi între 1,4 miliarde și 2,8 miliarde de euro pe an” arată Răzvan Popa.

 

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: