Elevii din Brașov învață IT de la cei care profesează cu succes în acest domeniu

Academia DpIT, programul născut la Cluj care le oferă elevilor posibilitatea de a explora tehnologia prin interacțiune directă cu mediul de muncă dintr-o companie, s-a lansat la Brașov. Liceeni brașoveni învață IT la una dintre cele mai puternice firme de profil din România.

Ce fac ei mai exact? Învață cum să construiască de la zero o aplicație, iar mai apoi pun în practică aceste cunoștințe pentru a crea, la finalul a șase luni de studiu, un produs cu aplicabilitate în viața de zi cu zi. Imaginația nu are limite în acest domeniu, astfel că, în anii trecuți, elevii au creat aplicații care te alertează în cazul în care în casă e un incendiu sau inundație, care ajută apicultorii să-și administreze stupii și albinele de pe telefon sau care îți udă plantele când ești plecat de acasă.

“Academia DpIT le oferă elevilor oportunitatea să înțeleagă mai bine lumea în care trăim. E un program benefic pentru mintea lor curioasă și un mod practic de a învăța ce înseamnă munca în echipă și asumarea responsabilității. Deschiderea unui sediu Fortech în Brașov, companie care ne sprijină programul încă de la început, e pentru noi o șansă de a-i ajuta pe elevii brașoveni să vadă viitorul dintr-o altă perspectivă, să-și dezvolte o gândire de business și să dobândească abilități tehnice și socio-emoționale pe care să le folosească într-un mod benefic pentru ei și societate”, spune Liliana Ștefan-Cazacu, fondatorul și Președintele Asociației ”Descoperă-ți pasiunea în IT”, organizatorul programului.

 

În următoarele 6 luni, liceenii de la Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil” Brașov vor avea acces în noul sediu Fortech din oraș. Sub îndrumarea unor developeri cu rol de mentor, vor munci efectiv la dezvoltarea unor aplicații și vor învăța etapele care trebuie parcurse pentru ca o idee să se transforme într-o aplicaţie cu potențial. Dezvoltarea proiectelor va face apel la perspectivele lor manageriale, de marketing şi antreprenoriale, perspective esenţiale ce îi pot tranforma din angajaţi în viitori angajatori.

 

Activitățile de practică și mentorat sunt completate de training-uri și concursuri, finalul experienței constând în Expoziția de Aplicații, locul unde ideile inovative transformate în produse software cu utilitate pe piaţă, capătă vizibilitate. Astfel,  cele mai bune dintre ele ajung să fie premiate și ajutate mai departe să se dezvolte.

 

„În această primăvară am deschis în Brașov al patrulea centru operațional Fortech. În strategia noastră de CSR suntem interesați să susținem programe educaționale performante. Academia DpIT este proiectul nostru de suflet, pe care îl susținem de 5 ani și care an de an reușește să ne surprindă. Faptul că peste 95% dintre absolvenții programului au decis să urmeze o carieră în IT ne-a motivat să încurajăm extinderea DpIT la Brașov. Le urăm mult succes liceenilor și suntem siguri că la finalul celor 6 luni, vor fi mai bine pregătiți pentru piața muncii de mâine”, spune Călin Văduva, CEO Fortech.

 

Născut și implementat pentru prima dată la Cluj, programul Academia DpIT s-a dezvoltat an de an, fiind prezent în momentul de față în cele mai importante orașe din Transilvania. Academia DpIT este susținută de parteneri atât din mediul pre-universitar și academic precum Universitatea ”Babeș-Bolyai”, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, 18 licee din 8 orașe transilvănene, cât și de 12 companii din mediul de business IT.

 

Pe lângă Academia dedicată liceenilor, Asociația ”Descoperă-ți pasiunea în IT” (DPIT ) mai are în derulare alte două programe prin care susține educația și dezvoltarea în domeniul tehnologiei, dedicate învățământului preuniversitar: SpecialProf, un program prin care se facilitează accesul profesorilor de informatică la informații și cursuri de specializare profesională în domeniul IT și RoboClub, ateliere de robotică prin care copiii din învățământul primar sunt introduși în tainele construirii, programării și controlul roboților.

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: