Doi turci care locuiau ilegal la Brașov obligați să părăsească România în 15 zile

Poliţiştii de imigrări din Braşov au depistat doi cetăţeni străini, din Turcia, care nu au părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de şedere temporară. Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare prin care sunt obligaţi să părăsească ţara în termen de 15 zile şi, totodată, au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 1400 de lei.

 

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Braşov au efectuat, la data de 07 februarie a.c., un control cu forţe proprii pe linia  prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

 

Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii de imigrări au depistat, cu şedere ilegală, pe raza municipiului Braşov, doi cetăţeni turci cu vârste cuprinse între de 38 şi 45 de ani.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că străinii au intrat legal pe teritoriul  României, în baza paşaportului şi a vizei de lungă şedere în scop de angajare, însă nu au părăsit ţara noastră la expirarea perioadei de şedere şi nici nu au făcut demersuri de obţinere a permisului de şedere.

 

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele  cetăţenilor străini decizii de returnare prin care sunt obligaţi să părăsească România în termen de 15 zile. De asemenea, aceştia au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare totală de 1400 lei.

 

 

***

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

 

Totodată, vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale privind regimul străinilor în România la nr. de telefon 0268407500 int.20356 şi tel./fax 0268324288.  sau vizitând site-ul www.igi.mai.gov.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *