Dizabilitatea dincolo de aparente

Direcția de Servicii Sociale Brașov împreună cu Primăria Municipiului Brașov și organizații neguvernamentale (care activează în domeniul asistenței sociale a persoanelor cu dizabilități), organizează cu ocazia Zilei Internaționale a persoanelor cu dizabilități cea de a VII-a ediție a evenimentului „Dizabilitatea dincolo de aparențe” care se va desfășura în data de 04.12.2017 începând cu ora 16:00, la Sala Patria.

 Acest eveniment este susținut de persoane cu dizabilități împreună cu artiști, dansatori profesioniști și bunici activi din comunitate. Clipele speciale ce vor fi dăruite de aceștia în cadrul spectacolului de grație, talent și sensibilitate, vă vor bucura sufletele, vă vor câștiga respectul, încrederea și aprecierea față de talentul, curajul, perseverența și ambiția persoanelor cu dizabilități.

În foaier va avea loc o expoziție cu produse hand made realizate cu măiestrie și îndemânare de persoane cu dizabilități, contribuind astfel la promovarea artei meșteșugărești lăsată nouă ca moștenire din străbuni.

În calitate de invitați speciali, ne vor bucura cu prezența lor: Șeulean Andreea, Săileanu Luca Alexandru si Săileanu Anastasia, Alpănoaie Maria Alexandra și Alpănoaie Ștefania Andrada, Trupa de dans “Clasic Dance” și Trupa de dans “Just Dance”. 

Leave a Reply

%d bloggers like this: