Dezbaterea „GÂNDIM ÎMPREUNĂ VIITORUL BRAȘOVULUI” vine în cartierul Astra

Casina Brașoveană continuă seria de dezbateri cu cetățenii implicați ai Brașovului în cartierele mari ale orașului.
Vineri, 27 Iulie 2018, începând cu orele 17:30 venim în cartierul Astra (Steagu’) în piațeta Uranus. Vom discuta despre dezvoltarea viitoare a Brașovului din punct de vedere urbanistic si demografic, precum și despre măsurile si politicile publice privind tinerele familii.

Ne dorim să ne împărtășim ideile comunității noastre și să formăm un grup cât mai divers, format din simpli cetățeni, arhitecți, peisagiști, economiști și alți specialiști, care să-și unească perspectivele într-o imagine clară, pe care s-o propună în timpul dezbaterii.

Este importantă prezenta brașovenilor de toate vârstele, cu domenii de viață și de expertiză diferite, pentru ca mesajul nostru să fie cât mai integrativ”, se arată în comunicatul asociației. Prima întânire cu cetățenii a avut loc în Piața Sfatului în data de 14 iulie. Casina Brașoveană este reînființată de un grup de tineri din Brașov care doresc să readucă spiritul discuțiilor libere și progresiste și să ajute la dezvoltarea Brașovului și a României.

Leave a Reply

%d bloggers like this: