Declin demografic. Spor natural negativ in Brasov si in 2019

Declin demografic la Brasov si in 2019.  Conform Directiei Judetene de Statistica Brasov, sporul natural a fost negativ si in ianuarie 2019,  numărul decedaților înregistrând un excedent față  de numărul născuților vii cu 83 de  persoane. Rata sporului natural a fost negativă   (‐1,5 ‰).

Natalitate
În luna ianuarie 2019, în judeţul Braşov s-au născut 580 copii, cu 170 mai mulţi faţă de luna
precedentă, repectiv cu 23 mai puţini comparativ cu luna ianuarie 2018. Rata natalităţii a fost de
10,8‰, mai mare faţă de cea înregistrată în luna precedentă (7,6‰).

Mortalitate
În luna ianuarie 2019, în judeţul Braşov s-au înregistrat 663 decese, cu 38 mai multe faţă de luna
precedentă, respectiv cu 81 mai multe faţă de cele înregistrate în luna ianuarie 2018. Rata mortalităţii
a fost 12,3‰, mai mare atât faţă de luna precedentă (11,6‰).

 

Spor natural
Sporul natural a fost negativ în luna ianuarie 2019 (-83 persoane). Rata sporului natural a fost
negativă (-1,5 ‰).

 

Nupţialitate
Numărul căsătoriilor încheiate la oficiile de stare civilă din judeţul Braşov în ianuarie 2019 a fost de
143 cu 11 mai puţine faţă de luna precedentă, respectiv mai multe cu 17 faţă de ianuarie 2018. Rata
nupţialităţii a fost de 2,7 căsătorii la 1000 locuitori.

 

Divorţialitate
Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 s-au pronunţat în ianuarie 2019, în
judeţul Braşov 30 divorţuri, în scădere faţă de luna precedentă cu 84, respectiv în creştere faţă de
aceeaşi lună a anului 2018 cu 10 evenimente. Rata divorţialităţii a fost în ianuarie 2019 de 0,56
divorţuri la 1000 locuitori.

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: