De Paște nu au fost înregistrate incidente grave de ordine publică

În perioada minivacanței prilejuite de Sărbătorile Pascale structurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne au acționat în întreaga țară pentru liniștea și siguranța cetățenilor, nefiind înregistrate evenimente grave în planul ordinii publice.

Timp redus de așteptare la controlul de frontieră

Poliția de Frontieră a suplimentat personalul care a desfășurat controlul cetățenilor, bagajelor și al vehiculelor, fiind înregistrați timpi de tranzit la punctele de trecere a frontierei mai scăzuți față de anii trecuți, în condițiile în care în aceste patru zile punctele de trecere a frontierei au fost tranzitate de peste 624.000 de persoane.

Totodată, polițiștii de frontieră au confiscat bunuri în valoare de 653.181 lei și au dat amenzi de peste 37.920 de lei. Au fost depistate 82 de persoane care au încercat să iasă ilegal din România și 34 pe sensul de intrare.

Noapte de Înviere fără incidente

Pentru asigurarea ordinii publice, echipajele Poliției și Jandarmeriei au desfășurat  aproximativ 1.422 de misiuni, cu accent pe zonele unde au avut loc manifestări publice, culturale și religioase cu participare numeroasă.

În noaptea de Înviere nu au fost înregistrate evenimente deosebite cu ocazia slujbelor religioase, efectivele Jandarmeriei fiind prezente pe timpul minivacanței la peste 941 lăcașuri de cult.

Circulație monitorizată de polițiști pentru siguranța participanților la trafic

Polițiștii rutieri au fost prezenți pe principalele drumuri și la orele cu trafic crescut pentru a fluidiza circulația și a preveni accidentele grave.

Echipajele de Poliție Rutieră au constatat 366 infracțiuni și 12.457 contravenții. Aproximativ 1.300 de conducători auto au rămas fără permis, dintre care 447   pentru că au depășit viteza legală și 166 pentru că s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.

Nu s-au produs incendii la lăcașurile de cult

În Noaptea de Înviere, pompierii au fost pregătiți pentru a interveni în cazul producerii unor incendii în timpul slujbelor religioase.

În total, în aceste zile, pompierii au desfășurat 4.551 de intervenții, dintre care aproximativ 308  pentru stingerea incendiilor și 3.823 pentru acordarea asistenței medicale. 40 de persoane care aveau nevoie de ajutor medical de urgență, au fost transportate cu ajutorul elicopterelor Inspectoratului General de Aviație.

Leave a Reply

%d bloggers like this: